Actualitate

Un polițist local a fost prins la furat într-un supermarket

Un gest ciudat a fost făcut de un polițist local din Buzău, atunci când a vrut să plece cu câteva sticle de vin fără să le plătească. Agentul de pază al magazinului l-a oprit pe polițist și a descoperit că acesta „a uitat” să achite produsele. Poliția a fost sesizată despre eveniment, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru furt calificat.

Poliţia Locală din subordinea Primăriei Buzău a demarat o anchetă după ce un poliţist local aflat în concediu de odihnă a fost prins în timp ce ieşea dintr-un supermarket fără a plăti un produs luat de pe rafturi şi care era ascuns într-un rucsac. De asemenea, Poliţia Judeţeană a deschis dosar penal pentru furt.

În fapt, bărbatul de 48 de ani, angajat vechi al Poliţiei Locale Buzău, dar care acum era în concediu de odihnă, a mers la un supermarket din oraş de unde a luat de pe rafturi mai multe bunuri. Omul nu avea coş de cumpărături. La casă a plătit produsele, însă nu şi o cutie cu 2 sticle de vin pe care o avea în rucsac.

Back to top button