Raluca Mihaela Bercea, medic ATI la Spitalul de Urgență Ploiești, a postat marți un comentariu la ultimul mesaj al președintelui Klaus Iohannis pe pagina acestuia de Facebook în care îi amintește despre declarațiile din vară, când susținea că pandemia a fost învinsă.
”Domnule președinte, știți cum arata un izolator covid în UPU? Cum stau viii cu oxigen cu morții pe lângă ei, cum personalul este epuizat și neputincios, cum nu zaresti decât răzleț câte un pacient vaccinat, cum locurile in spitale s-au sfârșit de mult în aceste condiții? Astăzi am coborât, ca în fiecare zi, in upu si nu am mai avut cum ajuta pe nimeni, 91 de pacienți pe băncuțe, paturi, peste tot ale căror gemete de suferință nu pot fi uitate ușor de noi, cei care lucram cu pacienții cu Covid din martie 2020”, a scris medicul prahovean.
”Nu îmi suna în minte decât mesajul d-voastră și al fostului prim ministru din vara în care ne anunțați cum pandemia a fost învinsă, în timp de alte tari din Europa se lupta cu noul val…si ce urmează, adică noul val, este ceva mult mai înfricoșător privind către noua tulpina din Anglia. Sunt convinsa ca specialiștii pe care ii consultați va vor informa”, a mai scris medicul Raluca Mihaela Bercea.
Ea a semnat simplu postarea: ”Un medic”.