UDMR revine obsesiv la una dintre cele mai controversate teme: autonomia așa-zisului „Ținut Secuiesc”. Liderul deputaților Uniunii, Csoma Botond, a declarat în Parlament că formațiunea votează constant pentru astfel de proiecte, insistând că nu ar fi vorba despre secesiune, ci doar de… „autonomie”. O retorică veche, ambalată iarăși în cuvinte liniștitoare, dar cu același conținut inflamabil.
UDMR: „Am votat mereu pentru”. România: „Am respins mereu”.
Botond spune tranșant: UDMR a sprijinit toate proiectele de autonomie depuse în ultimii ani.
Românii ar trebui, după logica sa, să creadă că aceste inițiative nu sunt îndreptate împotriva statului român și nu ascund planuri secesioniste, ci sunt doar „prostii inventate”.
Totuși, realitatea este simplă: autonomia teritorială pe criterii etnice este o linie roșie în orice stat unitar.
Tema revine la fiecare ciclu electoral – coincidență sau strategie?
Propunerile privind autonomia secuiască apar mereu în preajma tensiunilor politice interne sau a unor perioade electorale. De fiecare dată, UDMR pretinde că „societatea românească nu este pregătită”, de parcă ar exista un moment ideal în care statul ar trebui să accepte dezmembrarea administrativă pe criterii etnice.
Mesajul este același: „noi vrem, dar românii nu sunt pregătiți”.
O rețetă veche, dar atent reciclată.
În Parlament, proiectele pică. În discursul UDMR, ele rămân „normale”
Csoma Botond afirmă că autonomia „nu este îndreptată împotriva României”. Dar nici nu explică de ce minoritatea ar avea nevoie de un statut separat, cu instituții proprii, simboluri proprii și decizii autonome pe un teritoriu compact.
Niciun stat serios nu ar putea valida o astfel de construcție.
Concluzie: aceeași temă, același joc politic
UDMR pare să mențină autonomia secuiască drept un instrument de presiune politică.
Proiectele cad în Parlament, dar reapariția lor ciclică arată că obiectivul nu este dezbaterea democratică, ci forțarea unei agende etnice care tensionează inutil societatea.
