Premierul ucrainean Denîs Şmîhal a îndemnat Germania să-i livreze Kievului tancuri de luptă moderne, pentru a ajuta forţele armate ucrainene să lupte împotriva invaziei ruse.
Este necesară o „schimbare de filosofie” în ceea ce priveşte livrările de arme pentru Ucraina, a spus Şmîhal, înaintea vizitei sale la Berlin pe care o va întreprinde la sfârşitul acestei săptămâni.
Kievul aşteaptă ca SUA să-i livreze tancuri Abrams, iar Germania – tancuri Leopard 2, care pot fi utilizate pe câmpul de luptă, a precizat premierul ucrainean.
Livrările directe de tancuri de luptă şi de vehicule de infanterie de luptă pentru Ucraina rămân un subiect tabu în Germania, unde populaţia este de obicei precaută cu privire la orice formă de intervenţie militară externă.
Nicio ţară din NATO nu a livrat până acum astfel de sisteme de arme Ucrainei. Germania a ezitat iniţial să livreze arme Kievului, însă a trimis ulterior 10 obuziere, trei lansatoare de rachete multiple şi trei vehicule blindate de depanare.