Știri

Turneul de 9 zile în America de Sud se aproprie de final – Președintele Iohannis merge în Argentina

Președintele Klaus Iohannis ajunge în Argentina în ultima etapă a turneului de 9 zile în America de Sud. El se întâlnește cu președintele Alberto Fernández, iar singurul acord anunțat de Administrația Prezidențială va fi un memorandum de înțelegere între Departamentul pentru Situații de Urgență și Agenția Argentiniană de Cooperare Internațională și Asistență Umanitară.

Administrația Prezidențială nu a indicat până acum nici o rezultat comercial sau economic al vizitelor lui Iohannis în America de Sud.

Iohannis are întâlnirea cu omologul argentinian la două zile după o întrevedere similară cu președintele Republicii Chile, Gabriel Boric, care a avut loc sâmbătă, 22 aprilie.

În 23 și 24 aprilie, președintele nu a avut nici un program public, potrivit agendei comunicate de Administrația Prezidențială.

Președintele Iohannis a fost într-o situație similară săptămâna trecută, când a avut alte două zile în Brazilia fără nici o activitate oficială. După ce marți s-a întâlnit cu președintele Lula da Silva, iar miercuri cu viceprimarul și viceguvernatorul din Rio de Janeiro, șeful statului a petrecut joi și vineri o zi fără nici o activitate publică, după cum arată site-ul oficial al Administrației Prezidențiale.

Anunțul oficial al Cotroceniului arată că vizita în America de Sud durează nouă zile, în perioada 18-26 aprilie. Șeful statului e însoțit de Carmen Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button