Primarii sau alți aleși locali s-au plâns în nenumărate rânduri de faptul că au salarii prea mici, raportat la volumul de muncă. Guvernul Ciucă/Ciolacu știe că vin alegerile și trebuie să îi motiveze pe primari să scoată oamenii la vot sau chiar să cumpere voturi cum se mai practică la PSD și PNL. Astfel, au decis să ofere o creștere a sporurilor cu până la 50%.
Primarii sau alți aleși locali pot primi sporuri de până la 50% dacă lucrează cu fonduri europene sau accesează fonduri prin PNRR. Aceste proiecte trebuie să fie pentru infrastructură educațională sau de transport și are în vedere creșterea capacității administrative, ne-au precizat surse guvernamentale.
Guvernul va adopta o modificare la art. 16 din Legea-cadru nr.153/2017, prin intermediul căreia vor crește sporurile viceprimarilor și vicepreședinților de Consilii Județene care semnează contracte pe fonduri europene. Măsura Guvernului vine în contextul în care autoritățile locale s-au plâns de salariile prea mici, dar și ca un impuls către cei care operează cu fonduri europene.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat luni, într-o intervenţie la Digi24, că ministerul său a propus majorarea sporurilor primarilor şi viceprimarilor care semnează contracte pe fonduri europene, la 50%,, el precizând că a socotit că este nevoie de această uniformizare a procentului, ca să stimuleze autorităţile locale în atragerea de bani europeni, ţinând cont că sunt peste 80 de miliarde de euro pe care trebuie să îi absorbim.
”Noi, Ministerul Fondurilor Europene am avut această iniţiativă, pentru că era nefiresc ca subordonaţii care lucrează în structurile ce implementează fonduri europene să aibă 50% sporul din fonduri iar cei care îşi asumă întreaga responsabilitate şi gestionează proiectele europene, să aibă 25%, aceştia fiind primarii şi preşedinţii de CJ”, a spus ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene.