Economie

Termocentrala Rovinari nu mai poate porni al treilea grup energetic

Situație critică la SE Rovinari, termocentrală a CEO care funcționează, în general, la capacitate maximă. De două săptămâni, al treilea grup este oprit însă și nici nu mai poate fi repus în funcțiune pentru că nu mai are personal.

Deși sunt peste 3.000 de cereri de angajare, CE Oltenia blochează, practic, funcționarea companiei, neîncheind noi contracte de muncă. Și asta, în condițiile în care Guvernul a cerut mai multă energie în acest an de la termocentralele pe cărbune.

Asta e limita suportabilității
,,Noi mergem cu două grupuri, problema este că dacă dispecerul național sau compania vor cere mai multă energie., noi nu am mai avea cum să pornim al treilea grup. Sunt probleme mari la secția termomecanică, nu mai avem operatori în camerele de comandă, nu mai sunt operatori pentru turbine, cazan, generator… În schimb, se pune presiune în spatele oamenilor, așa încât un șef de tură să răspundă de două grupuri. În condițiile astea, el nu-și mai poate verifica instalațiile pentru că e obligat să rămână în camera de comandă, nu poate să plece de acolo ca nu are operatori. Oamenii mă sună și mă anunță că șefilor de tură le este teamă că pot să intervină accidente, avarii, chiar accidente care să le pună viața oamenilor în pericol. Au plecat mulți, disponibilizați sau pensionați. Situația nu e numai la Rovinari, primesc semnale din toate subunitățile, din toată zona de producție. Nu mai pot să facă grafic pe tură pentru trei grupuri. Lipsesc cel puțin câteva zeci de oameni.Atunci când termocentrala este solicitată să pornească al treilea grup, sunt solicitați oamenii, dar nici nu ai siguranța că îndeplinești acele sarcini, sunt sarcini suplimentare. Se merge la limita avariei. Toți ar trebui să spună lucrurile astea. Angajările sunt blocate sau se angajează cu țârâita sau pe pile. Fac un apel la conducerea companiei., începând de la minister până la directorat, să facă angajări în concordanță cu plecările din companie, fiindcă astfel, locurile de muncă sunt șterse. Energie mai multă cu oameni mai puțini asta e la limita suportabilității”, a declarat Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari.

CEO i-ar putea păstra pe salariații care se pensionează, dar nu vrea să-i plătească
,,Acum două săptămâni am mers cu trei din trei. Vin decizii de pensionare și sunt greu de înlocuit acești oameni. Dar, foarte interesant: compania spune că nu face disponibilizări, dar CEO este notificat de Casa de Pensie când un om are decizie de pensionare. Administrația îi desface acestuia contractul individual de muncă fără să-l întrebe dacă vrea să mai muncească în continuare… Și dacă îl întreabă, îi oferă un salariu mult mai mic și-l angajează la Minprest! Casa de pensii este obligată să anunțe angajatorul când un angajat are decizie de pensionare. Dar pe angajator, cum e CEO în acest caz, nu-l obligă legea să renunțe la acel om. Deci, i-ar putea păstra pe oameni. Care este scopul acestei practici? Că, pe de o parte se plâng că le pleacă oamenii iar dacă vrei să rămâi, rămâi dar cu un salariu mai mic. Cine mai vrea să rămână în aceste condiții? Cu asta ne confruntăm. La CE Oltenia e o politică de personal haotică, cel puțin în ceea ce privește zona de producție. Lucrez de 29 de ani, de aproape 30 de ani în termocentrala asta dar niciodată n-a fost mai greu ca acum. Nu s-a mai întâmplat așa ceva. Sunt peste 3.000 de cereri de angajare, sunt tineri care așteaptă să fie angajați, mai ales cei ai căror părinți sunt mineri sau energeticieni. Dar aceste angajări sunt blocate!”, a mai spus Manu Tomescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button