Taximetriștii se pregătesc pentru acţiuni de protest şi cer guvernului măsuri urgente de plafonare a preţurilor la carburanţi, potrivit unui comunicat al Asociaţiei pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi-ADTI, citat de Agerpres.
„Având în vedere ultimele evoluţii de creştere a preţului la carburant, benzina şi motorina depăşind pragul de 7 lei/litru, solicităm Guvernului României o întrevedere pentru adoptarea unor măsuri urgente de plafonare a preţurilor la carburant”, se arată în comunicatul transmis de taximetriști.
„Nevoia de mobilitate şi transport a persoanelor, pe care şoferii de taxi o deservesc, este extrem de importantă, mai ales în aceste vremuri. Datorită majorării preţurilor la carburant, energie electrică, tarife RCA şi a coşului zilnic, transportatorii independenţi se confruntă cu mari probleme şi abia mai fac faţă cheltuielilor. În aceste condiţii, activitatea de transport nu mai poate fi sustenabilă”, au mai arătat taximetriştii.