Actualitate

Vicepreședinte AUR: îmi cer scuze cadrelor medicale că în aceste condiții mizere trebuie să lucreze

În timp ce procurorii caută cu ardoare să distragă atenția românilor de la adevărații vinovați ai măcelului de la Matei Balș, reprezentanții partidului AUR devin solidari cu cadrele medicale și solicită încetarea hăituirii acestora de către autorități și procurori:

„Aud de procurori, de polițiști, se caută vinovați printre cei mici, cei care se zbat să supraviețuiască, cei care trebuie să stea în frig și să caute soluții de improvizație, ca în război.

Mă dezgustă fuga după sânge.

Presa plătită din banii guvernului despică firul în patru ca Gheorghe și Ion să fie vinovați, cei de jos. Procurorii se aruncă precum hienele ca să rupă și ei ceva din acest spectacol mediatic și ar trebui să vă opriți să mai faceți asta deoarece data viitoare veți fi voi.

Eu, ca român, îmi cer scuze cadrelor medicale că în aceste condiții mizere trebuie să lucreze, să aibă paloșul deasupra capului, gata permanent să cadă” scrie Lulea Marius, vicepreședinte AUR.

Acesta consideră că vinovații adevărați se află în interiorul clasei politice, cei care astăzi se află în palatele Victoria, Cotroceni sau Palatul Parlamentului:

” Politicienii își bat joc de români.

Este o diversiune proastă, o lipsă de solidaritate, se caută vinovați printre soldați, nu printre cei care cu adevărat poartă o vină.

Dacă sunt trimiși pe front să lupte cu baioneta împotriva tancurilor, soldații fac și ei ce pot.

Sunt buni soldați, dar în loc să lupte ei sunt flămânzi și preocupați de hainele subțiri în care se află.

Nu vă mai lăsați învrăjbiți de televizor, știm cu toții vinovații, sunt cei care nu pot și nu vor să construiască autostrăzi, spitale, școli, să dea pensii și alocații decente, să sprijine companiile românești.

Îi știm, sunt la Cotroceni, Victoria și Palatul Parlamentului” a completat Marius Lulea, vicepreședinte AUR dar și specialist în securitatea la incendiu a construcțiilor.

Dacă doriți să susțineți acest proiect media independent acum o puteți face. Apăsați aici.

Back to top button