Reprezentanții Jandarmeriei au declarat că s-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru că „s-a depășit numărul maxim de 100 persoane” pentru adunările publice în timpul stării de alertă. Sute de manifestanți protestează, la ora transmiterii acestei știri, în fața Guvernului, cu privire la restricțiile din pandemie, în contextul în care potrivit legislației de la ora 20.00 bucureștenii nu pot ieși din casă decât în anumite cazuri.
În ceea ce privește faptul că protestatarii sunt pe stradă după ora 20.00 când restul românilor stau în case, forțele de ordine nu au știut să spună ce pot face să-i trimită pe manifestanți acasă. „In continuare o sa aplicam legea la fel ca si acum si vom actiona punctual in functie de ce se va intampla”, au spus reprezentantii Jandarmeriei.