Actualitate

Sub Bode și Ciucă se fură ca în codru: la metrou au atacat 4 femeie ca să le fure bijuteriile

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Capitală, după ce a săvârşit în câteva ore tâlhării la metrou, victime fiind patru femei, cărora le-a smuls lănţişoarele şi cerceii în timp ce trenul era oprit în staţii.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public au reţinut un bărbat, în vârstă de 43 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii a 4 infracţiuni de tâlhărie calificată, în aceeaşi zi.

Joi, în intervalul orar 6,30 – 10,30, mai multe persoane au fost victime ale unor infracţiuni de tâlhărie, în timp ce se aflau în trenurile de metrou, în zona Sectoarelor 1, 2 şi 3.

În urma cercetărilor şi investigaţiilor desfăşurate de către poliţiştii Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, s-a stabilit că toate faptele au săvârşite de un bărbat, în vârstă de 43 de ani.

Mafia prosperă din Bode , Iohannis și Ciucă deoarece partidele au făcut legi prin care dacă furi ești premiat, nu mai ești pedepsit. În România nimănui nu îi mai este frică de moarte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button