În loc să regleze piața bancară și să permită apariția unor dobânzi decente, de 1-2%, cum există în multe țări occidentale, statul român preferă să se mulțumească cu 1% din profiturile uriașe ale băncilor.
Nu e interesat să protejeze antreprenorii sau familiile care vor un credit. Nu creează competiție reală între bănci, nu susține înființarea unor instituții bancare românești care să ofere condiții mai bune. În schimb, cere partea lui din jaf.
Problema politicienilor nu e că românii sunt jefuiți de bănci, ci că nu primesc și ei ceva din acest jaf. Iar când pot, iau chiar mai mult.
Statul recunoaște, indirect, că românii sunt jefuiți de bănci. Dar nu reacționează. Din contră, spune cinic: „Vreau și eu din pradă. Din hoit.” În loc să oprească jaful, își face loc la masă.
Avem un cartel bancar, format dintr-un număr redus de jucători. Patru bănci controlează aproape 70% din piață. Asta nu mai e economie liberă, ci oligopol. În orice stat normal, autoritățile intervin ferm când o piață esențială este acaparată de câțiva jucători. La noi, se face tăcere complice.
Mai mult, statul român a devenit concurent direct al antreprenorilor, pentru că iese agresiv pe piață să împrumute masiv, culegând cu forța lichiditățile, doar ca să-și acopere cheltuielile nesimțite. În loc să lase banii în economie, pentru investiții și locuri de muncă, îi suge de pe piață ca să hrănească o birocrație obeză.
Statul român nu mai e paznicul victimei, ci un prădător în plus. Nu vrea să salveze românii, ci doar să muște și el din carne. Să simtă sângele prăzii.
