Sandu Alin Sorin este noul primar al orașului Amara. Acesta este singurul primar de oraș al Alianței pentru Unirea Românilor.
Prezent sâmbătă la o adunare de partid Sandu Alin Sorin a criticat vechea administrație:
„Ce am găsit aici depășește orice limită. Erau bani la primărie în conturi dar două treimi din străzi erau de pământ sau de piatră. Nu este posibil să ai taxe de oraș dar să nu ai servicii de oraș.
Ne-am apucat deja să facem proiectarea pentru a putea asfalta fiecare stradă din oraș. Dorim să facem din Amara o stațiune de care românii să fie mândri.
Nu vreau să vând iluzii, vreau să fac treabă și peste 4 ani să fie locuitorii mândri de mine” a declarat Sandu Alin Sorin.
El a mai susținut că atunci când a venit la primărie existau contracte pe lucrări fictive de 2 milioane de lei făcute de fostele administrații.
„S-au făcut contracte pe lucrări fictive de vechea administrație și lucrările nu s-au executat. S-au pus penalități de 1% din contract dacă nu plătim serviciile inventate. Am depus plângere penală deoarece s-a devalizat bugetul de stat” a declarat Sandu Alin Sorin, primarul orașului Amara, Ialomiță.