Politică

Sorin Grindeanu, terifiat de ascensiunea AUR în sondaje: „Mă îngrijorează, dar mai e mult timp până la alegeri”

MInistrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat că, în cazul în care protocolul coaliţiei rămâne în forma în care este, la rotaţia premierilor din luna mai nu mai rămâne în Guvern, ci doar deputat de Timiş. El a precizat că este îngrijorat de creşterea în sondaje a AUR, dar se bucură de scăderea USR, însă a adăugat că mai este mult până la alegeri.

Chestionat dacă PSD este îngrijorat de creşterea în sondaje a partidelor extremiste, ministrul Grindeanu a răspuns:Adică a USR şi AUR? Am văzut sondaje care îmi arată o anumită creştere pe zona AUR şi o descreştere pe zona USR, ceea ce mă bucură. mă îngrijorează creşterea AUR, dar mai e mult până la alegeri. Dacă ne luăm după sondaje care se întâmplă între cicluri electorale, atunci alta era istoria României în ultimii 30 de ani”.

El a mai spus că în cazul în care protocolul coaliţiei va rămâne în forma în care este, atunci „o să merg parlamentar”.

„Sunt deputat de Timiş. O să merg să îmi fac treaba. În Guvern nu mai rămân. Exclus aşa ceva”, a completat Grindeanu.

Întrebat dacă ar acceptat să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor, după rotaţia premierului, social-democratul a replicat: „Asta o să vedem”.

„Ce e 100%, este că dacă acest protocol rămâne aşa cum e, atunci Sorin Grindeanu merge ca deputat în Parlamentul României, ceea ce foarte important”, a conchis Grindeanu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button