Actualitate

SNPPC – despre protestele polițiștilor: „Cerem Guvernului să ne respecte meseria”

Mihai Zlat, vicepreședinte SNPPC, a venit la emisiunea Alert News cu Georgiana Bangălă pentru a discuta despre revendicări, sporuri și împuterniciri din cadrul poliției. Urmăriți această emisiune pe Facebook prin link-ul următor: https://fb.watch/5MzW-61sLn/

Primul subiect dezbătut în emisiune a fost despre protestul polițiștilor din data de 27 mai: „SNPPC – Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual a desfășurat această activitate de protest începând cu luna decembrie 2020, iar de atunci am tot ieșit în stradă și ne-am cerut drepturile pentru că nu am găsit calea dialogului la Ministerul de Interne și la Guvernul României. Suntem nevoiți să protestăm în continuare pentru că drepturile nu ne sunt ascultate și nu reușim să reușim cu prim-ministrul României. Nu se poate ca o federație cu aproape 40.000 de polițiști să nu poată să discute cu premierul României pentru a găsi o cale de rezolvare din partea guvernanților.

A fost un protest pașnic și am fost în fața Guvernului României cu peste 100 de colegi din toată țara. Am avut niște revendicări clare, revendicări pe care le avem de la începutul anului, dar din păcate nu am reușit să vorbim cu cineva din Guvern. Se pare că nu se dorește o rezolvare a acestor probleme, vorbim de un deficit de personal foarte mare. Avem peste 12.000 de polițiști lipsă, peste 2.500 de polițiști de frontieră lipsă și restul până la 20.000 sunt colegii de jandarmerie și pompieri. Fără acești oameni nu se poate asigura ordinea și siguranța publică.

De asemenea, avem probleme mari pe ce înseamnă protecția noastră, avem probleme cu echipamentele și dotările din aceste instituții. Nu s-au renovat sediile instituțiilor de poliție și nu se pot desfășura activități în deplină siguranță în aceste condiții. Nu se dorește rezolvarea tuturor acestor probleme, asta este părerea mea.” susține domnul Mihai Zlat.

Întrebat cum se descurcă Poliția Română cu toate aceste probleme și cât mai este dispusă să accepte aceste nereguli, domnul Mihai Zlat răspunde: „Sunt din ce în ce mai mulți colegi care refuză să efectueze ore suplimentare. La un moment dat, sistemul se va bloca de la sine. Pe de o parte, vorbim de faptul că se efectuează ore suplimentare, dar ele nu sunt nici recuperate, nici plătite, iar pe de altă parte vorbim și de capacitatea de recuperare a colegilor noștri. Ni se cere să fim polițiști europeni, dar nu ni se dă echipamente, iar în momentul de față avem niște pistoale Carpați, vechi de 50 de ani. Pe lângă armament, avem probleme cu mașinile. Avem autovehicule vechi de peste 10 ani, iar cu aceste mașini nu se poate interveni rapid, sub 5 minute..”

Un alt subiect dezbătut în emisiune a fost despre declarațiile domnului Kelemen Hunor cu privire la vârsta de pensionare a polițistului: „Am avut un comunicat de presă pe această temă. Noi îl invităm măcar o zi să vină să lucreze cu noi în stradă, să meargă la un post de poliție din țară și îl invităm să dirijeze circulația la Piața Unirii. Îl invităm pe domnul Kelemen Hunor să se trezească la trei dimineața să meargă la percheziție, să vadă cum este și ce riscuri avem. Declarația acestui domn nu are legătură cu realitatea. Noi nu putem să ne pensionăm la 70 de ani, deoarece media de viață a polițiștilor este de 62 de ani. Sunt niște declarații politicianiste care nu au nici o analiză în spate.” susține domnul Mihai Zlat.

Urmăriți în continuare această emisiune prin linkul următor:

Back to top button