ActualitateRecomandarea redacției

Silviu Oancea, specialist imobiliare: cererea de case depășește oferta. La apartamente este invers

Silviu Oancea este specialist imobiliare. În cadrul emisiunii Focus de pe ropres.ro el a declarat că în a doua jumătate a anului 2020 și începutul anului 2021 cererea de case pe zona de Nord a Bucureștiului depășește oferta, motiv pentru care prețul de vânzare a crescut, la fel și prețurile terenurilor.

El susține că prețul mediu de vânzare al unei case depășește 1.200 de euro pe metru pătrat util și că majoritatea locuințelor sunt cumpărate prin credite cu avans de maxim 15%.

Cele mai căutate zone sunt cele situate în Nordul Bucureștiului, acolo unde nu poți găsi pe piață o casă gata fără ca ea să fie contractată în maxim 2 zile.

Cererea de case a crescut foarte mult în perioada de pandemie. Clienții vor să vină la casă, se grăbesc să achiziționeze, a intervenit o panică datorită pandemiei.

Silviu Oancea susține că pe chirii a existat o presiune datorită faptului că mulți studenți nu au mai avut nevoie de cazare. Pe zona de case nu se mai găsesc locuințe de închiriat în zona de Nord sau închirierea se face la prețuri foarte mari.

Back to top button