Actualitate

Șeful televiziunii publice austriece șochează Ungaria: Ar fi “un lucru cinstit” ca Viktor Orbán să facă infarct

Este un lucru inacceptabil ca cineva să îşi dorească moartea unei alte persoane, iar în astfel de cazuri, scuzele rostite ulterior în apărarea a ceea ce s-a spus nu sunt suficiente, a scris Tamás Menczer, secretar de stat în Ministerul de Externe şi al Comerţului Exterior din Ungaria, responsabil pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Reacţia lui Tamás Menczer vine după ce Karl Pachner, unul dintre şefii televiziunii publice ORF din Austria a declarat, într-o postare publicată pe Facebook – ştearsă între timp – că ar fi “un lucru cinstit” ca Viktor Orbán să facă infarct. 

Secretarul de stat a scris: situaţia este agravată de faptul că moartea premierului ungar ales de către popor este dorită de un jurnalist influent, de directorul presei publice austriece.

“Aceasta este, în sine, o manifestare groaznică, o palmă dată întregii Ungarii, din moment ce prim-ministrul a fost ales de către poporul maghiar”, a subliniat Tamás Menczer.

În mod evident, şi în Austria există autorităţi care supraveghează mass-media şi care probabil că au calificat ceea ce s-a întâmplat ca fiind inacceptabil, astfel oficialul ungar a cerut să se ia măsuri. 

În urma “manifestării scandaloase” a unuia dintre reprezentanţii presei publice austriece, Ministerul de Externe şi al Comerţului Exterior din Ungaria l-a convocat pe ambasadorul Austriei la Budapesta. Joi, purtătorul de cuvânt al ministerului, Máté Paczolay, a scris: convocarea ambasadorului a avut loc în urma faptului că unul dintre liderii ORF a dorit moartea premierului ungar.

Back to top button