Politică

Șeful SRI s-a dus în Republica Moldova și s-a întâlnit cu Maia Sandu

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a avut o întâlnire cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Întâlnirea a fost făcută publică și s-a explicat că s-au discutat teme care privesc siguranța națională, în contextul în care există un risc crescut de atentate teroriste și creșterea traficului de arme în zona de Est a Europei.

”Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi opțiunile de reformă a sectorului național de securitate cu Eduard Raul Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații, care efectuează o vizită de lucru la Chișinău.

Dialogul a abordat subiectele care, în prezent, se află în atenția întregii regiuni: nivelul sporit al riscurilor de securitate, posibilitatea intensificării traficului de arme, a atacurilor teroriste și cibernetice, a radicalizării și dezinformării.

Șefa statului a menționat, în cadrul discuției, obiectivele de securitate ce sunt puse în fața instituțiilor de profil ale Republicii Moldova, și anume: 1) transparentizarea activității Serviciului de Informații și Securitate, 2) dezvoltarea unui mecanism de control parlamentar efectiv asupra domeniului securității naționale, 3) creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile responsabile de securitatea spațiului informațional al țării și 4) cooperarea regională și internațională eficientă.”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale din Republica Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button