Ucraina are nevoie de o creștere importantă a numărului de arme pe care Occidentul i le poate furniza într-un moment crucial al invaziei ruse şi un astfel de sprijin este singura cale către o soluţie negociată de pace, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Forumul Economic de la Davos.
În cadrul sesiunii plenare privind “Restaurarea securității și a păcii”, secretarul general a subliniat că aliații NATO au oferit un sprijin fără precedent pentru a ajuta Ucraina să își respecte dreptul la autoapărare și a solicitat intensificarea livrărilor de echipamente militare în acest moment critic.
“Armele sunt calea spre pace, ceea ce se întâmplă în jurul mesei de negocieri depinde în totalitate de forța de pe câmpul de luptă. Și dacă vrem ca Ucraina să învingă, atunci are nevoie de forță militară“, a spus el.