„Învățați rusa sau ajutați Ucraina”: Europa sub presiune în fața unui discurs alarmist
Într-o declarație care a stârnit reacții mixte în Parlamentul European, șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a transmis un mesaj apăsat: „Dacă nu ajutăm mai mult Ucraina, ar trebui să începem cu toții să învățăm limba rusă.” Afirmația, venită în contextul dezbaterilor privind sprijinul militar și economic pentru Kiev, aruncă o umbră de fatalism asupra politicii externe a Uniunii și pare mai degrabă o încercare de șantaj emoțional decât o analiză geopolitică echilibrată.
Kallas, cunoscută pentru pozițiile ei radicale pro-Ucraina, a prezentat Rusia drept o „amenințare directă” și a descris un scenariu de coșmar în care întreaga infrastructură europeană – de la cabluri submarine la rețele electrice – este sub asediul Moscovei. Deși unele dintre temerile exprimate sunt valide într-un context al tensiunilor sporite, apelul la o mobilizare generală pe fondul unei amenințări iminente riscă să alimenteze panică și să divizeze opinia publică europeană, mai ales în statele unde sprijinul necondiționat pentru Ucraina scade.
Mai mult, afirmația privind „învățarea limbii ruse” ca alternativă la ajutorul pentru Ucraina pare să depășească limitele retoricii diplomatice. O asemenea abordare nu doar că infantilizează dezbaterea, ci și reduce complexitatea geopoliticii europene la un slogan de tip „noi sau ei”, cu iz propagandistic.
Ucraina, „prima linie de apărare” sau gaură neagră pentru fonduri?
Kallas a reluat teza conform căreia Ucraina este „prima linie de apărare” a Europei. O teză repetată obsesiv de majoritatea liderilor occidentali în ultimii doi ani, dar care ignoră realitățile din teren: un conflict prelungit, un stat epuizat economic, un val de corupție semnalat constant și lipsa unor reforme structurale în Kiev. În acest context, insistența pentru al 18-lea pachet de sancțiuni devine un act de rutină birocratică, nu un instrument real de presiune asupra Kremlinului.
În același timp, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat că statele membre au atins pragul de 2% din PIB pentru apărare, dar deja se pregătește un nou obiectiv – 3,5%, sub presiunea administrației Trump. Întrebarea firească: până unde poate merge Europa pe această spirală a înarmării, fără a afecta coeziunea socială internă și fără a răspunde în mod concret cetățenilor care cer soluții pentru problemele economice și energetice proprii?
Un discurs alarmist, dar fără alternativă
Ceea ce lipsește din discursul Kajei Kallas este tocmai alternativa: cum va arăta Europa post-conflict? Ce garanții avem că ajutorul nelimitat oferit Ucrainei va duce la o stabilitate reală și nu la o prelungire a războiului? Cum este monitorizată utilizarea fondurilor trimise la Kiev? Răspunsuri nu există. Există doar un mesaj repetitiv: dați bani, trimiteți arme, altfel vine Rusia.
Dacă diplomația europeană se reduce la amenințări simbolice și la slogane dramatice, riscă să își piardă credibilitatea în fața propriilor cetățeni. Europa nu trebuie să învețe rusa – dar nici nu trebuie să accepte necondiționat un discurs lipsit de nuanță și alternativă.
