Liderii PMP s-au reunit la Mamaia, acolo unde au participat și lideri ai USR, în tentativa de a închega o alianță politică pe dreapta. Din peisaj au lipsit oamenii lui Ludovic Orban, de la Forța Dreptei.
Iată ce a declarat Eugen Tomac: „Am continuat astăzi turul de forță pe litoral, unde s-au reunit colegii aleși locali ai PMP din județele Brăila, Buzău, Galați, Vrancea, precum și din cele două județe dobrogene, Tulcea și Constanța, pentru a discuta strategia noastră pentru 2024.
Mă bucur enorm că la această întâlnire regională au fost alături de noi și liderii USR din aceste județe, delegația fiind condusă de către domnul deputat Stelian Ion, lider al USR în conducerea națională și președinte al USR Constanța.
Evenimentul a reunit peste 400 de participanți și pe toți ne-a adunat un singur îndemn: România are nevoie de o alternativă de Dreapta!
De aceea sunt încrezător că drumul pe care l-am ales este unul corect pentru a scăpa țara de această putere care se întinde precum pânza de păianjen pentru a ține statul captiv doar pentru privilegiile lor.
Anul viitor, România va avea de ales între reformă și stagnare, între dezvoltare și abandon, între dreapta modernă și stânga învechită în rele, cu toate anexele ei.
România are viitor, un viitor de Dreapta!”, a scris Eugen Tomac.