Politică

Se conturează o nouă idilă – Drulă s-a întâlnit cu Nicușor Dan: „Bucureștiul să nu ajungă înapoi pe mâna Gabrielei Firea”

Liderul USR, Cătălin Drulă, a avut o întâlnire cu primarul Capitalei, Nicușor Dan. Liderul USR precizează că continuă colaborarea din Consiliul General și vor face „tot ce le stă în putere pentru ca Bucureștiul să nu ajungă înapoi pe mâna Gabrielei Firea”, cu atât mai mult cu cât „PNL pare să trădeze electoratul și să se arunce în brațele PSD și la București”.

La întâlnire cu participat și președintele Organizației USR București, Vlad Voiculescu, și primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

„Am avut o întâlnire foarte bună cu primarul Capitalei, Nicușor Dan, în care am discutat despre prioritățile de dezvoltare ale Bucureștiului și respectarea promisiunii pe care împreună am făcut-o, în 2020, locuitorilor acestui oraș. Au fost și încă mai sunt destule dezastre de reparat după haosul lăsat în urmă de administrația Firea – PSD. Eforturile de asanare a finanțelor orașului, de a opri mafiile imobiliare și eficientizare a instituțiilor locale încep să se vadă. Sunt încă multe de făcut pentru infrastructura orașului și am discutat despre proiectele care trebuie accelerate”, a precizat Cătălin Drulă într-o postare pe Facebook.

„Continuăm colaborarea noastră din Consiliul General și vom face tot ce ne stă în putere pentru ca Bucureștiul să nu ajungă înapoi pe mâna Gabrielei Firea. Cu atât mai mult cu cât PNL pare să trădeze electoratul și să se arunce în brațele PSD și la București”, a adăugat liderul USR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button