O imagine face cât o mie de cuvinte, mai ales când e vorba de jocurile din spatele cortinei. La întâlnirea dintre președintele Nicușor Dan și Marian Enache, șeful Curții Constituționale, am văzut mai mult decât un gest de curtoazie: un salut discret, simbolic, recognoscibil — un salut masonic, așa cum doar „inițiații” știu să-l facă. Strângerea de mână, poziția degetelor, privirea complice – toate au transmis un mesaj clar: regula nu e legea, ci apartenența.
În loc să se salute ca doi demnitari ai statului român, s-au recunoscut ca membri ai aceluiași cerc. Iar asta nu e doar un detaliu. Înseamnă că deciziile nu se iau în numele poporului, ci în numele unei rețele. Că validările, invalidările și interpretările Constituției nu sunt neutre, ci negociate în cluburi obscure.
Ce independență mai putem vorbi la Curtea Constituțională, când președintele și șeful CCR par să se înțeleagă prin semne din afara legii? Ce încredere mai poate avea poporul într-o justiție constituțională care răspunde la simboluri secrete, nu la articole din Constituție?
România are nevoie de transparență, nu de ritualuri oculte.
