Când președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat impunerea unor taxe vamale de 30% pentru toate bunurile din Uniunea Europeană, statele cu greutate din Europa s-au activat imediat: telefoane directe, presiune diplomatică, reuniuni de criză. România? A trimis-o la televizor pe Oana Țoiu să explice, în limbaj de lemn, cum „deciziile UE nu se iau peste capul nostru”. Fals. Se iau peste capul nostru și fără ca măcar să mai întrebe cineva ce credem.
Realitatea este dureroasă: România nu mai are niciun interlocutor direct, credibil și puternic la Washington. Nici președintele Nicușor Dan, nici premierul Ilie Bolojan, nici vreun ministru nu are acces direct la Donald Trump. Nu există relații personale, nu există canale diplomatice informale, nu există punți. România nu mai are pe nimeni care să poată ridica telefonul și să spună: „Domnule Președinte, avem o problemă”.
De la „aliat strategic” la țară anonimă în Europa de Est
Cândva, România era considerată cel mai fidel aliat al SUA în regiune. Aveam trupe în Irak și Afganistan, cumpăram armament american pe bandă rulantă, găzduiam scutul de la Deveselu și semnam parteneriate bilaterale pe securitate, energie, cibernetică. Americanii spuneau „jump”, noi întrebam „how high?”. Acum, în fața unui conflict comercial care ne va afecta direct economia, nu avem nicio reacție articulată. Nicio strategie. Niciun om de stat care să bată cu pumnul în masa diplomației și să apere interesul național.
Unde e vocea României?
În timp ce Macron, Scholz sau Meloni au contact direct cu Washingtonul și sunt în negocieri intense pentru a evita declanșarea unui război comercial transatlantic, România tace. O tăcere rușinoasă, acoperită de declarații sterile despre „consultări europene” și „negocieri colective”. Dar în realitate, nimeni nu ne consultă, pentru că am ajuns irelevanți. România nu mai contează nici la Washington, nici la Bruxelles. Nu pentru că nu am avea pondere – suntem a șasea țară ca populație din UE – ci pentru că nu avem lideri. Nu avem personalități capabile să articuleze o poziție externă fermă. Nu avem diplomați de calibru. Nu avem vizibilitate.
Când liderii sunt absenți, țara plătește
Donald Trump nu respectă diplomația de protocol. El respectă puterea, contactul personal, reacția rapidă. Respectă statele care știu să negocieze dur și să-și apere interesele. România nu a trimis niciun mesaj puternic. A primit scrisoarea de la Trump ca pe o ploaie de vară: ne deranjează, dar trece.
Într-un moment în care tarifele americane riscă să lovească în plin industrii românești precum IT-ul, automotive, agroalimentarul sau textilele, România nu are nici măcar un plan de reacție. Nu avem un trimis special, nu avem o echipă de negociere, nu avem un mesaj politic. Totul e lăsat în seama Comisiei Europene, iar România se ascunde după lozinca: „Deciziile nu se iau peste capul nostru.” Se iau. Pentru că atunci când nu vorbești, ți se vorbește de sus.
Parteneriatul strategic există doar pe hârtie
Adevărul crud e acesta: parteneriatul strategic România-SUA e mort din punct de vedere politic. A devenit un slogan gol de conținut, bun de afișat la recepții și în broșuri guvernamentale. În realitate, România nu mai are nicio influență reală la Washington. Iar acest lucru se vede acum, când avem nevoie de el cel mai mult.
Dacă nu vom construi urgent o politică externă profesionistă, cu diplomați redutabili și lideri vizibili pe scena internațională, România riscă să devină o simplă colonie economică – fără voce, fără protecție, fără opțiuni. Iar în fața lui Trump, tăcerea noastră nu va însemna diplomație, ci supunere.
