Economie

Românii vor avea o surpriză în 2023 – Facturile la energie electrică vor crește de 4 ori în primăvară

Oamenii vor plăti la energie electrică facturi de trei sau chiar de patru ori mai mari decât anul trecut, în primăvară, chiar şi la un tarif de 1,3 lei pe kilowatt, ceea ce pentru marea majoritate a populaţiei va fi o problemă majoră, a afirmat miercuri consultantul economic Adrian Negrescu.

„Nu suntem atenţi la economie, ne interesează doar să luăm nişte decizii, din păcate, care să dea bine la televizor, să dea bine în presă. Dar, dincolo de aceste decizii care par la prima vedere pozitive, se ascund multe semne de întrebare legate de cum vor fi implementate aceste noi reglementări de la 1 ianuarie, care va fi efectul lor. (…) Chiar şi la 1,3 lei pe kilowatt, oamenii vor plăti facturi de trei sau chiar de patru ori mai mari decât anul trecut, în primăvară, ceea ce pentru marea majoritate a populaţiei va fi o problemă majoră. Nu mai vorbesc, pe de altă parte, de zona de business, companiile care activau şi care voiau să facă investiţii în acest domeniu şi care îşi văd practic activitatea limitată de acest nou cadru legislativ care a impus nişte măsuri, unele de-a dreptul aberante, legate de profitabilitate şi de modul în care îţi poţi dezvolta nişte investiţii predictibile pe termen mediu şi lung”, a afirmat Adrian Negrescu, la o nouă ediţie a dezbaterilor „Energia în spatele scenei”.

În opinia sa, „exemplul celor de la Enel, de la CEZ, de la Exxon”, va fi urmat şi de alte companii, iar 2023 va fi anul în care mulţi dintre jucătorii străini din piaţa românească să îşi facă exitul, să plece către alte pieţe regionale.

„Se pot duce în Bulgaria, în Ungaria, acolo unde mediul de business este unul mai predictibil şi mai favorabil din prisma protejării banilor investitorilor. Aceste companii nu vin într-o ţară doar pentru a face cifră de afaceri, vor profit – şi ni se pare foarte normal să reuşim măcar să le oferim un cadru fiscal, un cadru de desfăşurare a business-ului, care să le permită să vadă dincolo de ce se întâmplă în lunile următoare, să aibă un cadru stabil pentru următorii 10-15 ani. Ştiţi care este cel mai bun exemplu de mod aberant în care se întâmplă lucruri în piaţa de energie? Din punctul meu de vedere este cazul Hidroelectrica, cea mai mare companie cu cel mai mare potenţial din piaţa românească, care, în acest moment, nu reuşeşte să emită facturi către clienţii săi. Marea majoritate a clienţilor n-au mai primit facturi din luna iunie a acestui an. Gândiţi-vă, suntem în decembrie şi nici măcar în decembrie, acum, nu au fost emise facturi”, a spus consultantul economic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button