Ilie Bolojan, premierul prezentat de susținători drept „tehnocratul cu mână de fier”, pare să fi ajuns la un moment de cotitură. Surse politice afirmă că acesta și-ar fi pus demisia pe masă, condiționând rămânerea în funcție de adoptarea, într-un termen de două săptămâni, a planului său de concedieri masive în administrația locală. „Ori se face cum vreau eu, ori plec” – acesta ar fi mesajul transmis partenerilor de Coaliție.
Problema nu este doar radicalismul unei astfel de poziții, ci și faptul că Bolojan transformă o temă vitală pentru stat – reforma administrației – într-o miză personală, aproape într-o răfuială politică. Reforma devine astfel nu un proiect de țară, ci o armă de șantaj.
Șocant este și alt detaliu: premierul nu ar mai fi susținut nici de USR, partidul care, cel puțin la nivel declarativ, a cerut mereu „deparazitarea” instituțiilor. Când nici măcar foștii aliați de discurs nu îți mai validează metodele, poate că problema nu mai ține doar de rezistența sistemului, ci și de modul în care conduci.
Ilie Bolojan riscă să-și piardă statutul de „om care face treabă” și să fie perceput ca liderul care practică șantajul politic. O demisie amenințată la două săptămâni nu este semn de forță, ci de vulnerabilitate. Un premier responsabil negociază, caută soluții, construiește consens. Un premier care bate cu pumnul în masă și își ia jucăriile dacă nu i se face pe plac riscă să compromită tocmai reforma pe care o invocă.
Dacă va pleca, Bolojan va fi ținut minte ca omul care a ridicat steagul reformei și l-a lăsat să cadă la primul refuz. Dacă va rămâne, dar fără să obțină ce a cerut, își va eroda imaginea de lider ferm. În ambele cazuri, România pierde timp, stabilitate și încredere într-un moment în care toate trei sunt vitale.
În loc să își folosească capitalul politic pentru a construi reforme sustenabile, Ilie Bolojan riscă să rămână în istorie nu ca „reformatorul administrației”, ci ca premierul care a confundat guvernarea cu un joc de șantaj. m
