Românii se confruntă cu un nou val de fiscalizare agresivă, sub pretextul „modernizării” sistemului de impozitare. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că, începând cu 1 ianuarie 2026, impozitul pe proprietate va fi calculat în funcție de valoarea de piață a imobilului, ceea ce înseamnă, în mod clar, creșteri semnificative pentru cetățenii din marile orașe. Bucureștenii sunt, din nou, primii vizați.
Într-o declarație care a trecut cu ușurință pragul cinismului, premierul afirmă că „în București ar trebui să se plătească o taxă puțin mai mare”. De fapt, „puțin” este un eufemism: orice proprietar care trăiește într-o zonă considerată „de interes” va simți această „ajustare” direct în buzunar.
O nouă formă de discriminare fiscală
Impozitul pe proprietate ar urma să fie proporțional cu valoarea de piață stabilită de primării, „în funcție de rangul localității”, după cum afirmă premierul. În realitate, această măsură penalizează oamenii care locuiesc în orașe mari, nu pentru că au averi fabuloase, ci pentru că – printr-o combinație de cerere ridicată și dezvoltare urbanistică haotică – valorile imobilelor au crescut artificial.
Ce vină are o familie care locuiește într-un apartament modest dintr-un cartier bucureștean de blocuri comuniste, dacă zona a devenit brusc „atractivă” pentru speculanți imobiliari? Acești oameni vor plăti mai mult doar pentru că au avut „ghinionul” să nu locuiască într-o comună cu 300 de locuitori.
Un stat lacom într-o economie fragilă
În loc să combată evaziunea fiscală, guvernul condus de Ilie Bolojan preferă să stoarcă și ultimul leu de la cetățeni. În loc să reducă cheltuielile aberante ale administrației, să elimine sinecurile din companiile de stat și să eficientizeze instituțiile bugetivore, Executivul alege mereu calea ușoară: noi taxe.
După scumpiri, după accize mărite, după austeritate mascată, vine și „impozitul pe viață bună” – deși majoritatea proprietarilor români nu sunt investitori imobiliari, ci oameni obișnuiți, care au cumpărat sau moștenit o locuință. Nu luxul este impozitat, ci simpla apartenență la un oraș mai mare.
Administrațiile locale – parteneri de nădejde în sarcina fiscală
Premierul a declarat că „autoritățile locale vor evalua și vor stabili valoarea proprietăților”. Cu alte cuvinte, primăriile, deja sufocate de incompetență și clientelism, vor deveni arbitrii supremi în stabilirea noii poveri fiscale. Ne putem imagina cu ușurință cum această „evaluare” va varia în funcție de interesele locale, lăsând loc abuzurilor, discrepanțelor și favorizărilor mascate.
Iar dacă nu va exista un cadru clar și unitar de evaluare, diferențele între orașe vor genera un haos administrativ și fiscal. În plus, cum va fi tratată populația vulnerabilă – pensionarii, familiile cu venituri mici, tinerii care plătesc credite ipotecare? Răspunsul guvernului: „vom vedea”.
România devine țara tuturor taxelor
Românii sunt deja printre cei mai împovărați cetățeni ai Europei din punct de vedere fiscal, dacă raportăm nivelul taxării la calitatea serviciilor publice. Cu toate acestea, guvernanții par convinși că țara poate fi salvată doar prin noi și noi contribuții impuse celor care muncesc, plătesc și nu beneficiază nici de facilități, nici de scutiri.
Această nouă taxă pe proprietate reflectă perfect filosofia guvernării Bolojan: centralizare, control și colectare. Cetățeanul este o sursă permanentă de venituri pentru un stat supradimensionat, dar ineficient. Niciun cuvânt despre reducerea aparatului birocratic, despre digitalizare reală sau despre evaluarea performanței instituțiilor care cheltuie aceste taxe.
Concluzie: sub masca „reformei”, doar o altă notă de plată
Până pe 1 ianuarie 2026, românii mai au timp să-și „reevalueze” opțiunile: fie își acceptă soarta de contribuabili tot mai taxați, fie cer, cu voce tare, un stat care oferă, nu doar cere.
Noua taxă pe proprietate nu este o reformă, ci o corecție cinică la incompetența statului român. Iar când „a avea o casă” devine un lux fiscal, trebuie să ne întrebăm: pentru cine mai guvernează acest stat?
