Într-o economie în care productivitatea ar trebui încurajată, România continuă să își penalizeze cetățenii muncitori printr-o fiscalitate excesivă, de-a dreptul împovărătoare. Povestea românului de rând care muncește 10-12 ore pe zi doar pentru a vedea cum 65% din veniturile sale se scurg în vistieria statului nu mai este o exagerare, ci realitatea dureroasă a unei țări care pare să își saboteze propriii contribuabili.
Povara fiscală reală: între brut și net, statul câștigă cel mai mult
România este una dintre puținele țări europene unde diferența dintre salariul brut și cel net este atât de mare. Contribuțiile sociale (CAS – 25%, CASS – 10%) și impozitul pe venit (10%) se aplică pe un salariu brut deja artificial mărit, ceea ce înseamnă că statul reține peste 42-43% direct din salariu. Dacă adăugăm TVA-ul de 19% pe aproape toate bunurile și serviciile, accizele, taxele locale și alte impozite indirecte, rezultă că până la 65% din veniturile unui angajat ajung, într-o formă sau alta, la stat.
Lucrezi, dar te simți furat
Pentru un angajat cu salariu mediu net de 4.500 lei, costul total pentru angajator este de aproape 8.000 lei. Diferența – aproximativ 3.500 lei – ajunge în conturile statului, fără ca beneficiile pentru cetățean să fie pe măsura contribuției. Spitalele sunt în colaps, educația suferă de subfinanțare cronică, iar infrastructura rămâne la stadiul de promisiune eternă.
Fuga după soluții: PFA, microîntreprindere sau emigrare
Pentru a scăpa de această presiune fiscală, tot mai mulți români aleg să lucreze pe cont propriu prin forme alternative de organizare – PFA, SRL la microîntreprindere sau freelancing în afara țării. De asemenea, emigrarea fiscală a devenit o formă de supraviețuire economică. Însă aceste soluții nu sunt accesibile tuturor, iar cei rămași în sistemul clasic devin, în fapt, sponsorii tăcuți ai unui aparat de stat supradimensionat și ineficient.
Consecințele pe termen lung: muncă descurajată, evaziune încurajată
O fiscalitate abuzivă nu doar că descurajează munca cinstită, dar și stimulează economia gri. Angajatorii oferă „la negru” sau „la gri”, angajații acceptă din disperare, iar statul pierde exact ceea ce încearcă să controleze – încrederea contribuabilului și baza reală de colectare. E un cerc vicios în care tot mai mulți aleg să plătească mai puțin, pentru că simt că primesc nimic în schimb.
Un sistem care trebuie regândit radical
Într-o Românie modernă, fiscalitatea ar trebui să sprijine inițiativa și munca, nu să le pedepsească. Reducerea poverii fiscale pe muncă, simplificarea sistemului de impozitare și transparentizarea cheltuielilor bugetare sunt măsuri absolut necesare pentru a recâștiga încrederea cetățenilor. Altfel, România riscă să devină o țară în care singurii care rămân să plătească sunt cei care nu mai pot pleca.
Când 65% din munca ta se evaporă sub forma taxelor, iar statul nu oferă nici spitale decente, nici școli moderne, nici drumuri sigure, e clar că ceva este profund greșit. Acesta nu mai este un sistem de solidaritate socială, ci un dezastru economic care va continua să înghită speranțele unei generații întregi.
