Politică

România riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu sunt luate măsuri – Guvernul PSD-PNL-UDMR nu are soluții

România riscă să intre într-o zonă de incapacitate de plată dacă nu sunt luate măsuri, a declarat Ilie Bolojan, lider PNL și președinte al Senatului la B1 TV, trăgând un semnal de alarmă cu privire la nevoia de reducere a cheltuielilor bugetare și de creștere a veniturilor.

„Avem zone ale statului care practic au fost scăpate de sub control în aceşti ani. Tot felul de autorităţi, tot felul de instituţii”, a afirmat Bolojan

Liberalul s-a arătat de părere că problemele nu pot fi remediate „de pe o zi pe alta”, menționând totodată că în România „calitatea legiferării a lăsat de dorit de mulți ani”, cu legi care sunt „interpretabile” sau, după caz, se bat „cap în cap”.

Președintele Senatului atrage atenția că România „a cheltuit mulți ani de zile mai mult decât și-a putut permite, iar asta înseamnă că am luat credite foarte mari”.

„E adevărat, din ele o parte s-au dus în investiţii şi creşterea investiţiilor în infrastructura locală, în reţeaua de drumuri naţionale, drumuri expres, autostrăzi este o realitate care nu poate fi contestată. Dar o bună parte din aceste împrumuturi s-au dus în aparatul public sau în consum şi nu mai putem continua în felul acesta, pentru că diferenţa dintre cheltuielile mari şi venituri trebuie acoperită prin împrumuturi sau prin inflaţie. Ambele sunt nişte fenomene care ne vor complica foarte mult existenţa în viitor”, a adăugat Ilie Bolojan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button