Există un ritm ascuns care bate nevăzut în economia românească. Nu e ritmul pieței, nu e dictat de cerere și ofertă, ci de ciclul electoral. La fiecare patru ani, scenariul se repetă ca o piesă prost jucată, dar cu aceiași actori și aceleași decoruri. Imediat după vot, începe austeritatea: se strânge cureaua, se amână proiecte, se înăspresc condițiile de creditare. Când se apropie din nou campania, decorul se schimbă brusc – promisiuni, pomeni, bani aruncați cu lopata, pe datorie.
După 2020, nota de plată a fost pusă în brațele populației. Ratele bancare au explodat, consumul a fost frânat brutal, iar investițiile publice – singura sursă majoră de creștere – au fost blocate. În paralel, guvernarea vorbea despre „responsabilitate fiscală” în timp ce tăia din orice putea fi amânat. Apoi, pe măsură ce alegerile din 2024 se apropiau, tonul s-a schimbat: credite externe, bani tipăriți, programe sociale împinse pe piață pentru a cumpăra liniștea și, mai ales, voturile.
Același mecanism se vede din nou acum. În 2025, românii resimt austeritatea: taxe crescute, consum redus, companii sufocate de lipsa de capital. Proiecte publice amânate, investiții tăiate la jumătate, promisiuni de „reforme” care în realitate înseamnă blocaj și stagnare. Și totuși, nimeni nu are dubii că, odată ce se va apropia anul electoral, vor apărea peste noapte fonduri „găsite”, credite „avantajoase” și „programe pentru populație”.
Din punct de vedere economic, acest ciclu produce o instabilitate cronică. Lipsa de predictibilitate îi face pe antreprenori să amâne investiții, pe tineri să plece, pe mediul privat să respire cu greu. Datoria publică crește constant, acoperind găurile lăsate de cheltuielile politice. De fiecare dată, factura e trecută pe seama contribuabilului, iar nota de plată se adună din ce în ce mai mare.
Nu e o strategie de dezvoltare, ci o formă de șantaj economic. Cetățenii sunt constrânși să suporte doi ani de sacrificii, pentru ca apoi să fie ademeniți cu iluzia prosperității temporare. România rămâne blocată într-o buclă toxică, un carusel al sărăciei care nu urmărește bunăstarea națiunii, ci supraviețuirea la putere a unei clici politice.
În spatele cifrelor, realitatea e simplă: fiecare ciclu postelectoral taie din viața de zi cu zi a oamenilor, iar fiecare ciclu preelectoral îi îndatorează și mai mult. Economia este tratată ca un teatru de campanie, unde poporul joacă rolul spectatorului captiv, obligat să plătească biletul de intrare la fiecare reprezentație.
