Traficul și consumul de droguri au devenit o problemă gravă în România, transformându-se într-un flagel care afectează întreaga societate, în special tinerii. În ciuda pedepselor severe prevăzute de legislație, lipsa prevenției și a controalelor eficiente la frontiere au permis proliferarea acestui fenomen.
DIICOT și Ministerul Afacerilor Interne (MAI), aflate sub conducerea partidelor PSD și PNL, permit clanurilor mafiote să opereze liber în România. Funcționarii care ar trebui să combată traficul de droguri sunt corupți și remunerați de traficanți, facilitând astfel activitățile ilegale.
Pedepsele sunt destul de mari în România pentru traficul de droguri în comparație cu alte state UE însă nu și pentru șoferi. Legea Anastasia intră în vigoare abia anul viitor.
Lipsa Controlului la Frontiere
Principalul vinovat pentru explozia traficului și consumului de droguri este statul român condus de PNL și PSD pentru că permite companiilor de livrări să introducă zilnic zeci de tone de colete în țară, colete care nu sunt trecute prin scaner și nici verificate de câini specializați în depistarea drogurilor. Nu avem niciun scaner funcțional pe frontiere cu excepția Portului Constanța. De ce? Pentru că vămile aduc miliarde din trafic și contrabandă, iar șefii vămilor cotizează la partidul stat PSD/PNL.
Tinerii nu înțeleg riscurile consumului și traficului de droguri, iar 99% din tineri nu au auzit de Legea 143/2000. Pentru ei pare ceva cool să tragă un joint sau să tragă o linie la club. Și revin, cea mai mare problemă este liberul acces la droguri prin lipsa controlului la frontiere și la companiile de livrări, inclusiv Poșta Română. Așa intră drogurile în țară. Dacă ar avea scanere și câini la colete internaționale 90% din coletele cu droguri nu ar mai ajunge în mâna traficanților. În România nu există producători de droguri, în afară de marijuana și mici excepții pe amfetamină și etnobotanice.
Lipsa prevenției timp de 33 de ani ne-a adus în situația actuală!!! Poliția Rutieră nu face prevenție. DIICOT nu face prevenție. Ministerul Educației nu face prevenție. MAI nu face prevenție. ANA e o instituție unde niște inși numiți politic toacă bani pentru salarii grase.
Soluții propuse
În fața acestei crize, se propun măsuri urgente pentru a combate traficul de droguri:
- Dotarea Vămilor cu Tehnologie Modernă:
- Instalarea de scanere moderne de ultimă generație la toate punctele de frontieră și în cadrul Poștei Române.
- Obligarea companiilor private de livrări internaționale să dispună de aparatură și câini antrenați pentru depistarea drogurilor.
- Creșterea Prevenției și Informării:
- Implementarea unor programe eficiente de prevenție în cadrul Poliției Rutiere, DIICOT, Ministerului Educației și MAI.
- Educația tinerilor cu privire la riscurile consumului de droguri și legislația aferentă.
- Combaterea Corupției:
- Anchete riguroase asupra corupției din cadrul Autorității Vamale și a instituțiilor specializate în combaterea traficului de droguri.
- Asigurarea transparenței și responsabilității instituțiilor implicate în combaterea traficului de droguri.
Domnule Cătălin Predoiu ar fi cazul să faceți un pas în spate sau să luați măsuri urgente împreună cu domnul Marcel Boloș prin ministerul de Finanțe, ce are în subordine Autoritatea Vamală, pentru a dota Poliția de Frontieră cu scanere moderne de ultimă generație, la fel și Poșta Română, iar companiile private care livrează colete la nivel internațional să fie obligate să aibă aparatură și câini antrenați pentru depistarea pachetelor cu droguri.
Prin neprotejarea frontierelor PSD și PNL au transformat România într-un paradis al traficanților și consumatorilor de droguri ce ucid tineri nevinovați.