România continuă drumul periculos al dezindustrializării prin vânzare pe feliuțe. Comisia Europeană a aprobat fără rezerve preluarea fabricii ArcelorMittal Tubular Products Iași de către grupul Metinvest, controlat de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina. Decizia a venit prin procedura „simplificată”, ceea ce arată cât de insignifiantă a mai devenit industria românească în ochii Bruxelles-ului.
O fabrică prăbușită înainte de vânzare
AMTP Iași – un simbol al industriei metalurgice din Moldova – a fost împinsă în declin încă din 2021. Cifra de afaceri s-a înjumătățit:
– 660 milioane lei în 2021
– 304 milioane lei în 2023
O performanță care ridică o întrebare legitimă: a fost lăsată intenționat să slăbească, pentru a deveni o afacere „ieftină și bună” pentru investitori străini?
România asistă la propriile active strategice ca la o licitație de seară – liniștită, discretă, la preț de clearance.
Ahmetov nu vrea doar Iașul. Țintește gigantul: Liberty Galați
Achiziția fabricii ieșene este doar începutul. Metinvest a confirmat deja interesul pentru Liberty Galați, cel mai mare combinat siderurgic al României. Dacă tranzacția se realizează, o parte uriașă a producției naționale de oțel va ajunge sub controlul unui singur actor privat străin.
Asta nu mai este o simplă achiziție. Este o schimbare tectonică în controlul unei industrii strategice.
Autoritățile dorm. Bruxelles-ul aprobă. Industria dispare.
Guvernul României tace. Autoritățile locale tratează tranzacția ca pe un fapt divers. Comisia Europeană bifează un nou dosar „fără probleme de concurență”.
Dar adevărata problemă nu este concurența – ci pierderea controlului.
România riscă să devină o țară fără industrie grea, dependentă de importuri și investitori străini, incapabilă să mai producă oțel, tuburi, laminate sau infrastructură metalică.
O întrebare incomodă: pierdem iar ceea ce NU mai putem reconstrui?
Decizia de la Iași este un simptom al unei boli economice profunde: statul renunță la sectoarele strategice, în loc să le restructureze, să le protejeze și să le transforme în motoare economice.
Pe hârtie câștigăm un investitor.
În realitate, pierdem o industrie întreagă – bucățică cu bucățică, fabrică după fabrică.
