Președintele României, Nicușor Dan, a susținut o conferință de presă după summitul NATO de la Haga, unde a anunțat cu mândrie că statele membre au agreat o țintă ambițioasă: cheltuieli militare de 5% din PIB până în 2035. România, alături de ceilalți aliați, se angajează să transforme acești bani în „capabilități militare” și infrastructură pentru găzduirea trupelor NATO.
Pe hârtie, totul pare „strategic”. În realitate, pentru milioane de români, acest angajament sună a dispreț: țara în care spitalele se închid, școlile se prăbușesc, iar oamenii nu-și permit o pâine decentă pe zi, va aloca o cincime din buget pe armament.
NATO primește, poporul plătește
Președintele a vorbit despre reafirmarea angajamentului față de securitatea colectivă, despre sprijinul pentru Ucraina, despre Marea Neagră ca punct strategic. Dar nu a spus nimic despre pensii, salarii, spitale, prețurile la alimente sau datoriile gospodăriilor românești. Nu a explicat cum va trăi o țară săracă atunci când resursele sale sunt redirecționate constant către complexul militar.
„Am reafirmat angajamentul de a investi în facilități pentru a găzdui militari NATO în România”, a spus șeful statului. Însă nu a spus nimic despre investiții în facilități pentru români – case, locuri de muncă, drumuri, școli sau siguranță alimentară.
Înarmare fără hrană: o rușine națională
5% din PIB înseamnă aproape 15 miliarde de euro anual care vor merge în tancuri, rachete și baze militare. Într-o țară în care:
- 41% dintre copii trăiesc în sărăcie,
- mii de școli nu au apă curentă sau grupuri sanitare decente,
- sistemul medical se prăbușește sub lipsa de personal și dotări.
Această decizie este o palmă pe obrazul celor mulți, o demonstrație clară că elitele conducătoare nu mai guvernează pentru oameni, ci pentru interese externe.
Siguranță pentru cine?
Ne spun că facem aceste sacrificii pentru „securitate”. Dar ce înseamnă securitate pentru românul care îngheață iarna, care nu-și poate trata copilul în spital, care a renunțat la carne pentru că nu-și permite? Ce înseamnă securitate când statul nu mai poate asigura o masă caldă în școli, dar poate construi hangare pentru avioane de luptă?
Aceasta nu este apărare. Este înrobire economică în numele geopoliticii.
România nu trebuie să aleagă între hrană și apărare
Un stat cu adevărat puternic este acela care își hrănește, își educă și își îngrijește cetățenii. Armata este importantă, dar nu poate fi prioritatea zero într-o țară flămândă. România trebuie să negocieze, să prioritizeze, să refuze să mai fie vioara a doua într-un concert de putere care se joacă pe spinarea propriului popor.
În loc să cheltuim miliarde pentru rachete pe care nu le controlăm, poate ar fi cazul să investim în oamenii acestei țări. Pentru că fără ei, nu avem ce apăra.
