Românii cheltuie aproape 2 miliarde de euro anual doar pe carne de porc și produse din porc, iar o mare parte din această sumă merge către importuri. În timp ce suntem printre cei mai mari producători de cereale din Europa, nu reușim să ne hrănim nici măcar propriii porci. Hrana este aici, dar fermele sunt goale.
Fermierii români nu mai pot crește porci. Gripa porcină africană a devenit scuza perfectă pentru a distruge complet zootehnia locală. Se închid ferme peste ferme, în timp ce marile rețele comerciale importă nestingherite carne din alte țări. Se inventează tot felul de restricții, iar în spatele haosului aparent e un plan bine pus la punct: România trebuie să devină piață de desfacere, nu producător.
Este o rușine economică și o consecință directă a politicilor agricole falimentare aplicate de guvernele „pro-europene”. În loc să sprijine fermele românești, statul a lăsat industria zootehnică să moară încet, sufocată de birocrație, interdicții și lipsă de finanțare.
Degeaba avem cereale ieftine dacă nu le transformăm în carne. Exportăm boabe și importăm șuncă, ca o colonie agricolă. România a ajuns să importe peste 70% din carnea de porc consumată, în timp ce fermele autohtone dispar una câte una.
O economie sănătoasă se construiește pe lanțuri integrate, nu pe importuri masive. Dar guvernanții preferă să îndatoreze statul și să crească taxele, în loc să investească în producție. Iar rezultatul îl vedem în fiecare farfurie: dependență, vulnerabilitate și o țară care nu mai poate să-și hrănească nici porcii, darămite oamenii.
