România – lider european la producție agricolă, dar dependentă de importuri alimentare
„Rușinea guvernanților”: Cum am ajuns să ne hrănim din afară
România ocupă, oficial, primul loc în Uniunea Europeană la producția agricolă în anul 2024–2025. Cu toate acestea, importăm aproape 73% din alimentele consumate. Un paradox care spune totul despre proasta gestionare a agriculturii și economiei românești.
Acest contrast revoltător – între potențialul uriaș și realitatea dezastruoasă – este rezultatul a zeci de ani de politică agricolă haotică, lipsă de viziune și complicitate cu interese externe. În loc să ne hrănim din propriile resurse, suntem transformați într-o piață de desfacere pentru alții.
România – grânarul Europei, dar cu rafturile pline de importuri
Țara noastră dispune de:
- peste 9 milioane de hectare de teren agricol lucrabil,
- un sol fertil de invidiat,
- climă favorabilă agriculturii variate,
- tradiție și forță de muncă în sectorul rural.
În teorie, România ar trebui să exporte masiv produse alimentare finite și să își asigure hrana populației din resurse proprii. În realitate, importăm pâine, carne, lactate, fructe și legume, inclusiv în plin sezon agricol.
Agricultura românească, transformată în exportator de materie primă ieftină
Fermierii români produc. Statul român distruge.
Grâul, porumbul, floarea-soarelui și rapița sunt cultivate pe milioane de hectare, dar pleacă neprocesate din țară, la prețuri mici. Ulterior, le regăsim pe rafturi sub formă de produse scumpe, importate din țări care știu să își protejeze producătorii și industria alimentară.
România nu mai produce aproape nimic din ce consumă zilnic un cetățean obișnuit. Fabricile au fost închise, combinatele agro-alimentare privatizate și distruse, iar centrele de colectare, procesare și distribuție a alimentelor lipsesc complet.
Cine e de vină: lipsa unei strategii naționale pentru hrană
Guvernele post-decembriste au abandonat agricultura în mâinile pieței și au distrus orice formă de planificare sau sprijin real pentru producătorii locali. În lipsa unei politici naționale coerente, România a devenit:
- o țară colonizată economic,
- o victimă a marilor lanțuri de retail,
- o piață care importă ce ar putea produce singură.
Subvențiile europene au fost distribuite dezechilibrat, marile ferme de tip industrial au fost încurajate, în timp ce micii fermieri și gospodăriile țărănești au fost sufocați.
Importăm ceea ce ne putem produce – în timp ce fermele mor
Românii au ajuns să plătească prețuri uriașe pentru produse de bază care odinioară se găseau în fiecare gospodărie rurală: ouă, lapte, brânză, cartofi, ceapă, roșii, carne de porc. Iar producătorii locali sunt puși pe butuci de taxe, lipsa infrastructurii și absența piețelor de desfacere.
Fără fabrici de procesare, fără depozite climatizate, fără sprijin real în transport, promovare și vânzare, mii de agricultori își aruncă recoltele sau le vând pe nimic, în timp ce românii plătesc produse importate cu 300% adaos.
România, retrogradată la statutul de consumator
Fără industrie alimentară, fără sprijin pentru fermieri, fără viziune pe termen lung, România nu mai este o țară agricolă, ci doar o țară cu pământ agricol.
Statul eșuează să asigure securitatea alimentară a populației. Și mai grav, nu are niciun plan pentru a opri această dependență periculoasă de importuri. În caz de criză globală, război sau colaps logistic, România ar putea deveni o țară cu pământ arabil, dar cu populație flămândă.
România trebuie să-și recupereze hrana
Reformele urgente pentru a salva agricultura românească trebuie să înceapă acum:
- reconstrucția industriei de procesare autohtone,
- sprijin fiscal și logistic pentru micii producători,
- politici publice pentru consumul de produse românești în instituțiile de stat,
- și, mai ales, blocarea achiziției masive de terenuri agricole de către fonduri străine.
Mâncăm din import, dar rușinea e 100% românească
România se mândrește cu pământul său, dar trăiește cu mâncare din Germania, Polonia sau Turcia. Importăm, nu pentru că nu putem produce, ci pentru că n-avem guverne care să știe, să vrea sau să apere interesele țării.
Un stat care nu își hrănește singur cetățenii este un stat vulnerabil. Iar cei care au distrus agricultura românească trebuie să răspundă pentru această rușine națională.
