România este codașă la fondurile europene pentru agricultură: luăm banii pe suprafață, aproape deloc pe investiții în producție.
Doar 20 de miliarde de euro am reușit să luăm pe acest domeniu începând din anul 2015. Din acest punct de vedere suntem codașa Europei dacă luăm în considerare suprafața agricolă de care dispunem.
Problema principală este că România ia bani și plătește la suprafață către mari fermieri în timp ce investițiile în unități de producție și prelucrare sunt foarte reduse. Practic asta înseamnă că furnizăm materie primă către alte economii și preluăm de acolo produse prelucrate cu valoare adăugată ridicată.
Agricultura românească a primit peste 20 de miliarde de euro începând din 2015, de când a început actualul ciclu de plăţi din fonduri europene, iar în primele nouă luni ale acestui an, în conturile fermierilor români au intrat 2,57 miliarde de euro, a afirmat miercuri, la conferinţa de deschidere a Indagra, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
„În primele nouă luni ale acestui an, în conturile României şi, implicit, ale fermierilor români au intrat 2,57 miliarde de euro. La acestea se vor adăuga 1,3 miliarde de euro reprezentând avansul la plăţile directe, plăţi care au început deja din 16 octombrie. La această dată, deja au intrat aproape 800 de milioane de euro către 375.000 de fermieri, iar plăţile la timp vor continua, pentru că ştim cât de importantă este asigurarea fondurilor pentru pregătirea anului următor agricol. Din 2015, de când a început actualul ciclu de plăţi din fonduri europene, agricultura românească a primit peste 20 de miliarde de euro, bani investiţi în producţia românească, în dotarea fermelor şi unităţilor de procesare româneşti cu echipamente moderne, în inputuri menite să crească productivitatea şi sustenabilitatea afacerilor româneşti din agricultură. Avem fermieri pricepuţi, avem tehnologie de ultimă generaţie pe care o puneţi dumneavoastră la dispoziţie, avem pământ roditor şi, foarte important, în sfârşit, avem o strategie clară, coerentă, de dezvoltare a agriculturii pentru perioada 2023 – 2027”, a declarat Ciolacu.