Senatorul AUR, Rodica Boancă, trage un semnal de alarmă cu privire la situația din spitalele României și abuzul legislativ în care ne aflăm. În momentul de față Comitetul Național pentru Situații de Urgență este un stat în stat, iar legiuitorul(Parlamentul) și poporul român nu mai au nici un cuvânt de spus.
Declarația politică a doamnei senator, Rodica Boancă:
România a mai trecut prin crize politice, sociale, economice, dar acum ne-au condamnat pe toți la moarte. Oricum aș privi lucrurile, nu găsesc nimic pozitiv în felul în care suntem guvernați. Deși suntem forul legislativ, Parlamentul nu are niciun cuvânt de spus despre instituirea stărilor de alertă sau urgență, ceea ce este profund nedemocratic.
De altfel, instituțiile care ar trebui să gestioneze situația de criză – CNSU și Ministerul Sănătății – sunt într-o continuă antagonie față de poporul român, ba chiar se și contrazic în datele statistice. Cum să mai aibă poporul încredere în forurile de conducere ale țării, dacă nu există colaborare, coeziune și totul este un front al orgoliilor.
În tot acest timp, în sistemul de sănătate se întâmplă orori greu de imaginat pentru lumea civilizată în care ne place să credem că trăim. Pacienții sunt legați de pat, tratați inuman, bolnavii de Covid lăsați să agonizeze în spitale cu toate că în foaia de tratament apar o sumedenie de medicamente, rata mortalității de boli cronice a cunoscut o creștere imensă și nu se iau măsuri.
De ce domnule Ministru Vlad Voiculescu nu trimiteți corpul de control și un audit crâncen în spitalele țării? Ce interese meschine se ascund în spatele costurilor imense pentru internările Covid și achiziția de medicamente?
Din ce cauză nu există o statistică reală privind rata vindecărilor din secțiile ATI Covid 19? Nu omoară Covidul cât ucide sistemul și vă faceți zi de zi părtași unui genocid mizând pe cea mai mare temere a oamenilor: starea de sănătate!
Procurorii trebuie să înceapă de urgență verificări în REM pe aceste cazuri de covid din secțiile ATI pentru persoanele decedate. Să fie verificate aceste liste cu medicamente administrate și injecții. Foarte mulți afectați de Covid spun că au făcut clostridium din cauza acestor antivirale puternice. Extrem de grav este faptul că pacienții primesc medicamente cu efect sedativ ceea ce poate provoca moartea prin asfixiere la o boală cum este covid 19.
De altfel, toată mascarada aceasta a vaccinărilor, toată propaganda situată sub litera legii ridică mari semne de întrebare! De ce persoanele vaccinate primesc certificat de vaccinare special pentru Covid și nu sunt înregistrate ca în cazul altor vaccinuri la medicul de familie?
Cum este posibil să nu oferi vaccinaților prospectul cu reacțiile adverse și riscurile vaccinului, așa cum este normal și legal?
Prea multe întrebări și prea puține explicații! România fierbe, oamenii au înțeles că interesul pentru ei este o mimă ieftină, în realitate suntem fiecare pe cont propriu.