„După Revoluția din 1989 și schimbarea aparentă a sistemului de guvernare economia românească a intrat în declin. Nimic nu mai era viabil, investițiile au început să dispară, iar privatizările au îmbogățit peste noapte niște politicieni, dar au sărăcit întreaga țară. Ceea ce nu s-a vândut străinilor a fost dat unor interlopi și ciocoi care au supt tot profitul secătuind respectivele societăți comerciale.”, afirmă senatorul AUR, Rodica Boancă.
Combinatele României sunt puse la pământ și vândute la fier vechi
„O situație extremă, calculată de forțele oculte care guvernează țara, s-a petrecut în cazul combinatelor chimice precum Amonil S.A. Dintr-o societate care deservea mai mult de jumătate din țară în ceea ce privește consumul de îngrășământ și mii de angajați, a ajuns o ruină, iar personalul a fost disponibilizat, peste 600 de oameni rămânând pe drumuri. Deși, ar putea fi utilizat, nu doar acest combinat, ci și altele din țară, asemenea celui din Turnu Măgurele, pentru producerea de energie electrică prin cogenerare și nu numai, având deja achiziționate echipamente noi în acest sens, cu putere de 10 MVh, niciun Guvern nu s-a implicat în facilitarea obținerii unor avize necesare implementării proiectului, dar nici în obținerea unui preț optim pentru gazul consumat, având în vedere că sunt mari consumatori. Astfel, aceste combinate cumpărau din import gazul metan la prețuri foarte mari, ceea ce s-a dovedit neprofitabil pentru societățile în cauză, urmând din nou serii de disponibilizări și momente de întrerupere a activității, ducând la deteriorarea echipamentelor și a secțiilor de lucru.
Dincolo de ignoranța guvernanților, se află adevărate resurse naționale care, dacă ar fi reorganizate conform noilor realități ar putea reprezenta salvarea noastră! De ce nu vrea sistemul care s-a succedat la putere să reabiliteze și să facă profitabile astfel de mastodonți economici? În ultimii 31 de ani soluțiile adoptate de sistemul guvernamental au fost mereu privatizarea, vânzarea activelor și a fierului din aceste combinate! De aici sărăcia, problemele sociale care au cuprins România și lipsa de perspectivă economică a acestui stat.
Încă nu este târziu, stimați colegi, să facem corp comun, toți aleșii cu spirit național și să protejăm bunurile lăsate moștenire de bunicii și părinții noștri! Este tragic și istoria ne va cere socoteală deoarece am permis colonizarea acestui pământ și nu ne-am apărat moștenirea! Ceea ce antecesorii noștri au construit în condiții foarte grele, generația post-decembristă a conducătorilor acestei țări a distrus în nici 30 de ani!
În final, fac un apel deschis către toate forurile decidente în politica economică a României, să stopeze vânzarea la fiare vechi a combinatelor și să gândească reabilitarea lor în interesul țării, dat fiind că această pandemie a demonstrat cât suntem de vulnerabili, oricând putând să izbucnească o gravă criză economică și energetică la nivel mondial.”, a susținut Rodica Boancă în Parlamentul României
250 de angajați din Slobozia au ajuns șomeri, 90 de milioane de euro pagubă pentru statul român
„Respinge cererea de repunere în termen formulată de apelanta Riverside Development Limited ca neîntemeiată. Admite excepţia tardivităţii. Anulează apelul declarat de către apelanta Riverside Development Limited Desigh INC ca tardiv formulat. Respinge apelul incident ca neîntemeiat.
Respinge apelul declarat de către apelanta debitoarea Chemgas Holding Corporation SRL ca nefondat. Respinge cererea de suspendare a executării sentinţei apelate ca rămasă fără obiect. Respinge cererea de intervenţie accesorie ca nefondată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.02.2021”. Este decizia instanței.
Astfel, magistrații de la Curtea de Apel București au confirmat decizia luată de Tribunalul Ialomița, anul trecut. În aceste condiții, 250 de oameni au rămas fără loc de muncă. Pe de altă parte, statul român nu mai poate recupera datorii de aproximativ 90 de milioane de euro.