România trăiește paradoxul perfect: un an agricol excelent, dar fermieri falimentați. În Buzău, grădinarii ajung să arunce ceapă cu tonele, să abandoneze câmpuri întregi de varză și să taie culturile direct cu plugul. Motivul? Importurile masive au sufocat piața, iar supermarketurile refuză marfa locală.
Mărăcineni: tone de ceapă, zero cumpărători
La marginea satului Mărăcineni, munții de ceapă stricați sunt simbolul unui sistem profund bolnav. Oamenii spun clar:
– nu au cumpărători,
– nu pot concura cu importurile,
– iar lanțurile de magazine îi ignoră total.
„Aici o dăm ieftină, acolo o pun scumpă. Și omul nu mai cumpără”, spune un cultivator.
Rezultatul: ceapa ajunge zilnic la groapa de gunoi.
Cooperativa ignorată de supermarketuri: „Au distribuitori care… cumpără tot de la noi”
Mai mulți fermieri au încercat să se organizeze pentru a vinde direct către marile lanțuri. Fără succes.
Motivul invocat? Lipsa halelor de depozitare.
Motivul real? „Au deja distribuitori” – distribuitori care, ironic, tot din Buzău cumpără, dar la prețuri de batjocură.
Un sistem în care câștigă intermediarii, supermarketurile și importatorii, nu fermierul român.
Verzele rămân pe câmp. Costă mai mult să le culegi decât să le pierzi
Val de falimente și în cultura de varză.
Kg de varză este 80 de bani, dar nimeni nu cumpără.
En-gros, prețurile sunt umilitor de mici: 20–30 de bani.
„Nu se merită nici să o culegem”, spun legumicultorii care aleg varianta extremă: intră cu plugul direct peste culturi.
Rafturi pline de importuri. Țara goală de producători.
În supermarketuri, ceapa vine din:
– Olanda,
– Austria,
– Germania,
– Turcia,
– Egipt,
– Ucraina.
La varză, piața e dominată de Polonia și Turcia.
România devine, practic, dependenta de importuri pentru produse pe care le producea cândva în exces.
Un model economic dezastruos
Statul nu oferă:
– depozite regionale,
– sprijin real pentru vânzarea directă,
– reguli pentru limitarea importurilor sub prețul pieței,
– protecție pentru producătorii locali.
În schimb, fermierii sunt lăsați să piardă recolte excelente, în timp ce importurile umplu rafturile și scot bani din economia locală.
Întrebarea care arde: câte falimente mai suportă agricultura românească?
O țară cu sol fertil și tradiție în legumicultură își îngroapă propriile produse în timp ce cumpără ceapă din Olanda și varză din Turcia.
Este o criză sistemică, nu o simplă știre agricolă.
Dacă nu se schimbă nimic, România riscă să devină doar o piață de desfacere, nu un producător agricol.
