Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat că majoritatea liderilor PNL şi preşedintele Klaus Iohannis dar şi mulţi din PSD doresc păstrarea protocolului iniţial. Despre liderii PNL care ar putea să facă parte din viitorul Guvern, Rareş Bogdan i-a nominalizat pe Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Robert Sighiartău, Alexandru Nazare, Ilie Bolojan, Rareş Bogdan, Cristian Buşoi, sau Raluca Turcan.
Iată ce spune acesta: „Vreau ca PNL să aibă o prestaţie bună, vreau ca PNL să vină cu o garnitură care să poată să îşi pună pecetea liberală având în vedere că PSD vine cu lideri de frunte, de la Marcel Ciolacu, Mihai Tudose, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea, Alexandru Rafila. E normal ca şi PNL să vină cu ce are mai bun ca leadership atât la nivel guvernamental cât şi comunicaţional”
Rareș Bogdan a declarat că nu va ezita dacă prezenţa sa în viitorul guvern va fi cerută: Dacă e nevoie de mine, voi veni, deşi am proiecte importante la Bruxelles. Dacă nu, sunt convins că putem să mergem cu nume foarte importante”
Potrivit lui Rareş Bogdan, ”Guvernul va conta foarte mult prin ceea ce va face în anul electoral, pentru că ceea ce va face în următoarele şapte, opt luni de zile va fi determinant pentru anul electoral 2024”.
Despre Raluca Turcan, el a arătat că ”ar fi mai bună decât Marius Budăi, dar Ministerul Muncii nu e la ei şi nu intră la rotativă, poate fi un alt portofoliu”.
Europarlamentarul a mai spus că ”a văzut că majoritatea liderilor PNL îşi doresc acelaşi lucru, preşedintele României, de asemenea, dar şi mulţi social-democraţi”,