Europarlamentarul Rareș Bogdan a declarat, după ce cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a anunțat că țara sa se opune în continuarea aderării României la Schengen, că negocierile în acest sens continuă și că se fac presiuni ca Austria să-și schimbe poziția.
Iată ce a spus acesta: „Acest Congres nu a fost nu a fost organizat pentru Karl Nehammer, nu a fost organizat pentru a purta negocieri cu 2-3 mii de oameni, 700 de jurnaliști, 800 de oameni din staff și vreo 1.500 de delegați și 15 șefi de stat pentru a negocia cu Karl Nehammer. Negocierile continuă, cum am intrat în Schengen aerian și se va vedea pe 30 martie, când românii vor circula fără să mai fie nevoit să-și prezinte pașapoartele la intrarea în țările Uniunii Europene sau la intrarea în România, acest lucru sunt convins că pe bază de negocieri și continuând presiunea, care nu va continua doar din partea României, ci și din partea oficialilor europeni. Pentru că problema non prezenței în spațiul Schengen a României nu mai e doar problema și a Austriei, ci și o problemă ce ține de funcționarea Uniunii Europene și de modul în care un membru dintr-o țară mică a Uniunii Europene reușește să blocheze decizii firești”
Rareș Bogdan subliniază că absența țării noastre din spațiul de liberă circulație este o problemă „de funcționare a UE și de modul în care un membru dintr-o țară mică a Uniunii Europene reușește să blocheze decizii firești”.