Actualitate

Raluca Turcan și-a dat seama de un lucru grav: „Unul din trei copii au părinții plecați din țară”

O descoperire de ultimă oră făcută de Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, de parcă acest guvern a intrat de ieri la conducere și nu este în jocul politic de peste 30 de ani, cu aceeași politicieni învechiți și lipsiți de viziune. Raluca Turcan, anunţă că unu din trei copii are cel puţin un părinte la muncă în străinătate, ea precizând că sunt numeroase cazurile în care ambii părinţi sunt plecaţi.

„Aceşti copii nu au nevoie doar de sprijin psihologic ci trebuie realmente îndrumaţi să găsească o cale în viaţă. Binele pentru aceşti copii se construieşte atunci când contribuim cu toţii la el. Cred cu tărie că parteneriatul dintre autorităţile centrale, autorităţile locale şi societatea civilă este singurul care poate să ajungă în segmentele de nişă pentru persoanele vulnerabile.”, a mai afirmat ministrul.

Aceasta a dat organizaţia „Salvaţi Copiii” drept exemplu de implicare în astfel de probleme.

Ministrul precizează că „nu vorbim de o cauză pierdută”, cea a copiilor aflaţi în astfel de situaţi dificile, ea arătând există numeroase proiecte pentru remedierea situaţiei – unele definite deja în Programul Operaţional Incluziune şi demnitate socială, altele la care se lucrează.

Back to top button