Știri

Rafila, doctorul PSD: La toamnă revenim la normalitate

Medicul Alexandru Rafia a declarat, marţi seară, că ”această evoluţie nefavorabilă a numărului de cazuri, a suprasolicitării secţiilor medicale va mai dura circa 45 de zile, iar o soluţie legată de revenirea la o viaţă normală o putem obţine în toamnă”.

”Dacă guvernul actual îşi schimbă abordarea şi reuşeşte să-şi transforme populaţia în partener, inclusiv celelalte forţe politice, că până la urmă nu cred că cineva are dorinţa ca lucrurile să meargă prost, cel puţin mă gândesc la mine, au am dorinţa ca lucrurile să meargă bine, indiferent că eşti în zona politică sau în afara ei. (…) Eu cred că această evoluţie nefavorabilă a numărului de cazuri, a suprasolicitării secţiilor medicale şi aşa mai departe va mai dura circa 45 de zile, aşa zisul al treilea val, iar o soluţie legată de revenirea la o viaţă normală o putem obţine în toamnă, la sfârşitul lunii septembrie, octombrie, dacă campania de vaccinare va continua să funcţioneze bine din două puncte de vedere: primul, creşterea capacităţii de vaccinare la minim 100.000 de persoane pe zi inclusiv sâmbăta şi duminica (…) şi al doilea să avem aderenţa la vaccinare, pentru că e un pericol evident dacă oamenii vor fi prost informaţi, minţiţi, tensionaţi şi aşa mai departe există acest risc al lipsei de aderenţă la vaccinare, adică degeaba ai vaccin dacă oamenii nu se vaccinează”, a declarat Alexandru Rafila marţi seară, la Prima Tv.

El a precizat că ”probabil că toamna putem să intrăm într-o zonă de normalitate” dacă aceste două condiţii vor fi îndeplinite.

Acesta a subliniat importanţa comunicării în ceea ce priveşte măsurile luate şi gestionarea pandemiei, Alexandru Rafila a susţinut de asemenea că există studii care arată că vaccinul AstraZeneca oferă protecţie mai bună pentru tulpina din Brazilia a virusului şi a pledat pentru imunizare, indiferent de ser.

Back to top button