Secretarul de stat în ministerul Afacerilor Interne vrea ca intervențiile chirurgicale și internările în România să fie suspendate pentru 30 de zile, excepția fac urgențele și nașterile. Așadar, dacă aveți o intervenție chirurgicale și nu are legătură cu covid-19, Raed Arafat vă suspendă acest drept pentru 30 de zile.
„Cifrele continuă să crească, aproape avem o cifra dublă față de lunea trecută. Nu vedem încă o tendința de plafonare sau de scădere. Din acest motiv, după discuții cu cei de la Ministerul Sănătății, suntem nevoiți să emitem un ordin pe 30 de zile care prevede că managerii unităților sanitare publice cu paturi dispun măsuri pentru suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale și pentru alte tratamente și investigații care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate”, a spus Raed Arafat luni seară intr-o conferinta, după ședința de Guvern.
Șeful DSU a precizat că „prevederile nu se aplică urgențelor, femeilor însărcinate care necesită controale obligatorii, pacienților cu afecțiuni oncologice cronice sau care necesită proceduri de dializă”.