Recomandarea redacției

Raed Arafat a cumpărat în pandemie camere de izolare gonflabile de 5 milioane de euro: „Nu au fost folosite niciodată”

În valoare totală de 6 milioane de euro, achiziția a fost făcută, chiar în prima zi de stare de urgență, pe 16 martie 2020, de către DSU, departamentul condus de Raed Arafat, dar prin semnătura generalului Dan-Paul Iamandi, șeful IGSU. DNA cercetează contractul, susțin surse din IGSU.

Așa arată câteva dintre cele 82 de camere de izolare cumpărate în pandemie de statul român pentru 24.600.000 lei fără TVA (circa 5 milioane de euro) și nefolosite.

În martie 2020, Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) a încheiat, în numele IGSU, un acord-cadru cu firma Nanosystems MC, controlată de ilfoveanul Codrin Mardare. Achizitor era denumit, în contractele subsecvente, Departamentul pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat. A fost reprezentat în contract de șeful IGSU, Dan-Paul Iamandi.

Camerele de izolare cu preț de apartament (72.000 euro cu TVA) sunt motiv de nedumerire inclusiv acum, după aproape 3 ani, în IGSU. Oamenii de acolo le compară cu „niște corturi gonflabile, de trei metri pe doi metri. Seamănă cu acele căsuțe gonflabile din locurile de joacă din malluri unde părinții își lasă copiii”.

Sursele adaugă, lucru pe care IGSU nu îl neagă, că aceste camere nu au fost folosite.

Ce confirmă IGSU? Că DNA s-a interesat de caz. „Instituția noastră a pus la dispoziția structurii, cu atribuții în verificarea procedurilor de achiziție, documentele solicitate”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button