
Radu Miruță strigă „Fake News”, dar taie jumătate din declarație
Ministrul Apărării, Radu Miruță, s-a declarat victima unor „fake news-uri” și a publicat pe Facebook ceea ce a numit „declarația completă” despre satelitul românesc. Doar că videoclipul are 29 de secunde, în timp ce dialogul integral de la Digi 24 durează 1 minut și 10 secunde.
Mai mult, fragmentul ales „întâmplător” omite exact partea în care Miruță vorbește despre necesitatea comunicațiilor prin satelit și despre posibilitatea folosirii în comun cu alte state. În schimb, rămâne doar secvența despre costuri: 6 milioane de euro pentru dezvoltare, 700.000 de euro pentru lansare și riscul ca satelitul să nu funcționeze.
Dialogul complet cu jurnalistul Cosmin Prelipceanu arată însă o nuanță diferită: ministrul explică atât utilitatea tehnologică, cât și prudența bugetară. Tăierea jumătății inițiale schimbă perspectiva și transformă mesajul într-un exercițiu defensiv concentrat strict pe bani.
Ironia este evidentă: în încercarea de a combate manipularea, ministrul livrează un clip editat, cu muzică de suspans, care nu conține întreaga declarație. Când acuzi dezinformarea, dar publici doar bucata convenabilă, credibilitatea devine prima victimă.
Într-un subiect sensibil precum achiziția unui satelit – unde se discută despre milioane de euro și securitate strategică – transparența nu ar trebui să fie selectivă. „Declarația completă” nu poate avea 29 de secunde din 70.

