Există personaje care nu dispar niciodată din peisajul politic românesc, indiferent cine urcă sau cine cade. Un astfel de exemplu este Radu Magdin. Așa-zisul analist și strateg, omul care dă lecții despre democrație și finanțarea partidelor, și-a rotunjit conturile exact în anul campaniei prezidențiale anulate prin fraudă. Firma lui, SMARTLINK COMMUNICATIONS SRL, a prins aripi brusc și a încasat bani grei din campania lui Nicușor Dan.
Nicușor, vândut ca simbol al „independenței” și al „noii politici”, a apelat la serviciile lui Magdin, adică la facturi generoase pentru servicii de „strategie” greu de verificat. În loc de reformă și corectitudine, am văzut același tipar vechi: politicieni care alimentează rețeaua de consultanți și „specialiști” ce trăiesc din politică fără să lase ceva în urmă.
Ironia este uriașă: Magdin critica sistemul de finanțare al partidelor, dar nu a avut nicio problemă să se aboneze direct la banii acelui sistem. În studiouri joacă rolul moralistului, dar în realitate își construiește profitul exact din ceea ce condamnă public. Diferența dintre predică și practică? Zeci de mii de euro încasări.
Firma lui a explodat în anul electoral, semn că „strategul” știe să se poziționeze acolo unde se învârt banii. Între timp, România era prinsă într-un spectacol grotesc: alegeri fraudate, candidați interziși, milioane de euro pompați ilegal în vedete și campanii de imagine. Rezultatul? Alegerile anulate, dar consultanții și-au luat partea.
Ca și cum nu era suficient, AEP a validat și „spălat” campania lui Nicușor, închizând ochii la cheltuieli dubioase și la facturi discutabile. În loc să impună reguli clare, instituția care trebuia să vegheze la corectitudinea jocului electoral a devenit complice, transformând ilegalitatea în normalitate.
Tot acest mecanism are o logică simplă: există o rețea care folosește banii publici pentru a ține România sub ocupație. Cetățenii nu doar că nu au parte de alegeri libere, dar mai sunt și obligați să-și plătească stăpânii. E un sistem pervers în care votul este anulat, dar consultanții prosperă.
Pentru români, campania a fost o farsă cu final previzibil. Pentru Magdin și ceilalți profitori ai „industriei electorale”, a fost încă un an bun la încasări. Și nu contează că rezultatul votului a fost aruncat la gunoi – facturile rămân plătite.
Concluzia e amară: în România, chiar și atunci când alegerile sunt invalidate prin fraudă, există mereu câțiva câștigători siguri. Nu poporul, nu democrația, ci acei consultanți de carton care știu să se așeze lângă putere. Iar Radu Magdin e printre primii la coadă.
