ActualitateInternațional

Putin: „Degeaba behăiţi!”

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut din viaţa sa personală şi a familiei sale secret de stat, iar atunci când presa încearcă să ridice măcar puţin vălul de pe acest mister, Putin este nemilos chiar şi cu ziariştii apropiaţi Kremlinului, potrivit mass-media ruse.

Întrebat despre una dintre fiicele sale în cadrul unui interviu acordat agenţiei oficiale de presă TASS, Putin – care nu a dorit să răspundă întrebare – l-a apostrofat pe jurnalistul Anton Vandenko atunci când acesta a tuşit, considerând că a făcut-o cu ‘subînţeles’: „Degeaba behăiţi!”, relatează postul de televiziune independent Dojd şi publicaţia Lenta.ru. Interviul este postat şi pe site-ul de internet al TASS.

Vandenko a dorit să afle cine este persoana cu cea mai mare autoritate pentru nepoţii şefului statului rus. „Ei sunt încă mici. Pe unul dintre ei, fiica mea a început deja să-l înveţe să înţeleagă ce înseamnă viaţa”, a răspuns Putin. Jurnalistul l-a întrebat despre care dintre cele două fiice ale preşedintelui este vorba, ştiindu-se că el are două fete, Maria şi Ekaterina, ţinute departe de ochii lumii după ce tatăl lor a urcat pe Olimpul puterii din Rusia la începutul anului 2000.

„Ce contează?”, a replicat preşedintele rus, dând impresia că îşi păstrează calmul. În acel moment jurnalistul a exclamat „oh” şi a tuşit. „Degeaba behăiţi!”, l-a apostrofat imediat Putin. „Nu behăi, tuşesc!”, nu s-a pierdut ziaristul cu firea. „Cu atât mai mult. Nu aveţi de ce tuşi. Nu trăiţi viaţa mea şi nu înţelegeţi ce înseamnă problemele de securitate. Când o persoană este departe de toate astea, nu le observă pur şi simplu”, a explicat preşedintele rus, păstrându-şi zâmbetul pe chip.

Fragmentul de interviu, ultima parte din proiectul special al TASS ’20 de întrebări pentru Vladimir Putin’, a fost dat publicităţii în urmă cu două zile, la 7 octombrie, când şeful statului rus a împlinit 68 de ani.

Sursa: Agerpres

  • Putin: „Degeaba behăiţi!”

    Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut din viaţa sa personală şi a familiei sale secret de stat, iar atunci când presa încearcă să ridice măcar puţin vălul de pe acest mister, Putin este nemilos chiar şi cu ziariştii apropiaţi Kremlinului, potrivit mass-media ruse. Întrebat despre una dintre fiicele sale în cadrul unui interviu acordat agenţiei

  • Percheziţii ale poliţiştilor capitalei într-un dosar de furt calificat din societăți comerciale

    Joi, 8 octombrie, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare opt mandate de percheziţie, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de furt calificat din societăţi comerciale, contrabandă asimilată şi tăinuire, prejudiciul creat prin comiterea faptelor fiind estimat la 85.000 de lei. Din

  • Cum stă nefolosit un spital de 14 milioane de euro

    Scandalul din jurul spitalului modular de la Iaşi, atât de necesar în condițiile numărului tot mai mare de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, este departe de a fi terminat. Spitalul are 256 de paturi, dintre care doar o parte au fost autorizate de DSP. Adică mai puțin de jumătate: 113 – 70 pentru cazuri uşoare

  • Avocatul Poporului solicită ministrului Vela să explice care este baza legală care permite trimiterea de patrule de polițiști în civil

    Avocatul Poporului îi cere ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să-i comunice actul normativ care stă la baza măsurii ca şi poliţişti în civil să efectueze verificări privind respectarea normelor vizând combaterea COVID-19. „Vă adresăm rugămintea să ne comunicaţi actul normativ care stă la baza luării acestor măsuri. (…) Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr.

  • Împrumut de 250 de milioane de euro de la BEI pentru Spitalul de Urgență Iași

    Executivul a aprobat în şedinţa de joi un memorandum privind contractarea unui împrumut de 250 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii, pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi, a anunţat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern. „A fost aprobat un memorandum prin care se contractează de la BEI un împrumut

Back to top button