Politică

Puterea le-a luat mințile – Ciucă și Bode cer schimbare legii – Cei care protestează vor face închisoare

Premierul Nicolae Ciucă și ministrul de Interne, Ludian Bode, au depus un proiect de lege prin care elimină posibilitatea sancțiunii cu amendă în caz de ultraj sau de tulburare a liniștii publice. Aceste infracțiuni ar urma să se pedepsească doar cu închisoarea.

Acestă lege depusă de plagiatorii regimului Iohannis este împotriva celor care protestează și nu se supun dictaturii partidului stat PSD/PNL. Sub pretextul apărării cetățeanului cei doi vor să arunce în pușcărie orice voce critică la adresa regimului dictatorial care a acaparat țara.

Propunerea legislativă semnată de Ciucă și Bode vizează mai multe modificări ale codului penal.

În expunerea de motive, cei doi își motivează propunerea de eliminare a amenzii pentru ultraj prin faptul că această infracțiune, fiind „îndreptata împotriva celor chemați să protejeze victimele, să impună respectarea legii, mentinerea unui climat adecvat de conviețuire ori înfaptuirea justitiei”, ea „capătă ecouri în societate, cauzând o timorare a cetațeanului de bună-credință, precum și o diminuare a încrederii acestuia în instituțiile statului, ceea ce se transpune, în final, în limitări ale exercitarii diferitelor drepturi și interese cetatenești”.

În cazul tulburării ordinii și liniștii publice pedepsele propuse sunt de închisoare de până la 7 ani, dacă fapta este săvârșită de două sau mai multe persoane. La tulburarea ordinii publice se vor încadra și manifestațiile neautorizate de regim, adică protestul spontan, fapt ce contravine actului suprem în stat – Constituția României.

De asemenea, pentru încăierare pedeapsa propusă este de până la trei ani de închisoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button