
Spitalul Județean din Suceava – Clinica „Nașilor și Verișorilor” S.A.
La Suceava nu mai e nevoie de concursuri, interviuri sau CV-uri. Acolo, organigrama se face direct din albumul de nuntă și botez. Ultimul episod din telenovela nepotismului local: noul manager interimar al Spitalului Județean, Larisa Blanari, l-a anunțat pe viitorul director medical – Laura Stătescu. Mic detaliu: doamna doctor e verișoara prefectului de Suceava, Traian Andronachi, care la rândul său este cumătrul președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan.
Pura coincidență, evident.
„Nașa” numește, „verișoara” preia
Larisa Blanari, nașa de cununie a lui Șoldan, a fost instalată manager interimar. La scurt timp, a decis că postul de director medical se potrivește perfect verișoarei prefectului. Un adevărat lanț trofic de familie: nașă → cumătru → verișoară.
Cine zice că medicina nu e genetică?
„Dar ce treabă are?”
Întrebat de presă, Gheorghe Șoldan a explicat relaxat că nu e nicio problemă: „Am 30 și ceva de nași și cumătri. Asta e viața mea. M-am rugat de ea să accepte.”
Practic, dacă ești rudă cu Șoldan, ai șanse mai mari să ajungi în fruntea spitalului decât dacă ai două doctorate și 25 de ani de experiență.
Arborele genealogic al sănătății publice
- Șoldan, șeful CJ, e cumătru cu prefectul Andronachi.
- Prefectul e unchi de verișoară cu noua directoare medicală.
- Managerul interimar e nașa de cununie a șefului CJ.
Rezultă un lanț de iubire, lumânări și certificate de botez, în care sănătatea publică e tratată ca un chef de familie extins.
„Să trăiască mirii!”
La Spitalul Județean Suceava nu se mai face medicină, ci genealogie aplicată. De la nași la fini, de la cumătri la verișori, toată suflarea se adună sub același acoperiș sanitar. Pura coincidență, desigur.
Pacienții pot sta liniștiți: dacă nu-i vindecă doctorii, sigur îi înveselește arborele genealogic afișat la intrare.